Tenis: Alexandra Cadanţu, învinsă în primul tur la Australian Open
alte articole
Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu a fost învinsă de britanica Heather Watson cu scorul de 2-6, 6-3, 6-2, luni, la Melbourne, în manşa inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Cadanţu a cedat după două ore şi 24 de minute de joc şi s-a ales cu 27.600 dolari australieni şi 5 puncte WTA pentru participare.
Irina Begu şi Sorana Cîrstea s-au calificat luni în turul secund. Begu a învins-o cu 6-4, 6-2 pe olandeza Arantxa Rus, iar Sorana Cîrstea (N. 27) a trecut de Coco Vandeweghe (SUA), cu 6-4, 6-2.
Begu şi Cîrstea şi-au asigurat cecuri de 45.500 dolari australieni şi 100 de puncte WTA fiecare.
Ambii reprezentanţi ai ţării noastre în turneul masculin de simplu au părăsit competiţia. Victor Hănescu a fost învins în primul tur de japonezul Kei Nishikori (N. 16), în patru seturi, cu 6-7 (5), 6-3, 6-1, 6-3, iar Adrian Ungur a fost eliminat de rusul Evgheni Donskoi, cu 6-4, 6-4, 6-2. Hănescu şi Ungur s-au ales cu câte 27.600 dolari australieni şi 10 puncte ATP.
Alte trei românce vor debuta marţi la turneul de la Melbourne: Monica Niculescu o va întâlni pe numărul unu mondial, Victoria Azarenka (Belarus), Edina Gallovits-Hall o va avea ca adversară pe americanca Serena Williams, nr. 3 WTA, iar Simona Halep o va înfrunta pe americanca Sloane Stephens (N. 29).