Tenis: Adunarea Generală de alegeri a fost amânată
alte articole
Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Tenis convocată pentru 17 ianuarie nu a întrunit cvorumul necesar.
Biroul de presă al Federaţiei Române de Tenis a anunţat duminică faptul că Adunarea Generală de alegeri a fost amânată.
Din 233 de membri cu drept de vot şi-au exprimat intenţia de a participa la Adunarea Generală 133. Cvorumul prevăzut de Statutul pentru prima convocare este de 2/3 din membri cu drept de vot, respectiv 156.
O noua Adunare Generală de alegeri va fi convocată în termen de 30 de zile conform prevederilor statutare. La cea de a doua convocare a Adunării Generale de alegeri, cvorumul necesar este de 50%+1 din membrii afiliaţi cu drept de vot, respectiv 118.
"Următoarea Adunare Generală de alegeri va avea loc probabil în 22 februarie" informează biroul de presă. Data urmează să fie stabilită de Comitetul Director al federaţiei de specialitate.