TAROM: O comisie va efectua o evaluare pentru a stabili care sunt licenţele necesare
O comisie internă din cadrul TAROM va efectua o evaluare pentru a stabili care sunt licenţele necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor tehnice, a transmis operatorul de stat aerian, în contextul protestului spontan de miercuri de la sediul direcţiei tehnice.
Compania de stat precizează că zborurile TAROM nu au fost afectate de protestul spontan.
"TAROM confirmă protestul spontan de astăzi (6 februarie - n.r.) de la sediul direcţiei tehnice, unde aproximativ 200 de angajaţi au protestat cu privire la o posibilă neprelungire a licenţelor personalului tehnic al companiei. Astăzi (6 februarie - n.r.) au avut loc discuţii la care au participat reprezentanţii companiei, cei ai Sindicatului Naţional Tehnic al companiei TAROM şi ai Ministerului Transporturilor, pentru clarificarea motivelor care au condus la acest protest. Având în vedere că sunt aproximativ 200 de licenţe ale personalui tehnic care urmează să expire în perioada următoare, s-a stabilit în cadrul negocierilor de astăzi că o comisie internă va efectua în cel mai scurt timp posibil o evaluare obiectivă pentru a stabili care sunt licenţele necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor tehnice. Din această comisie vor face parte şi membri ai Sindicatului Naţional Tehnic TAROM", se arată în comunicatul transmis miercuri de către operatorul aerian de stat.
Potrivit TAROM, în urma negocierilor de miercuri s-a stabilit de comun acord că numai licenţele necesare vor fi prelungite, conform tuturor reglementărilor naţionale şi internaţionale în vigoare, compania asigurând pasagerii că operarea în deplină siguranţă a tuturor aeronavelor sale reprezintă principala sa prioritate.
Circa 200 de angajaţi ai TAROM au încetat lucrul miercuri, nemulţumiţi că nu a fost prelungită licenţa pentru cei care lucrează pe partea tehnică, ceea ce le va aduce o scădere a salariilor cu 400-500 de lei.
"Cred că în jur de 200 de oameni, cei care sunt de serviciu în zona hangarului, protestează pentru că, în mod inexplicabil, conducerea companiei vrea să nu le mai prelungească licenţele. Cei care au licenţe câştigă o chestie in plus. În momentul de faţă sunt două avioane ale companiei TAROM la hangar în lucrări şi mai e şi un avion al unei companii terţe. Daca ei nu fac aceste verificări întarzie", a declarat, la Realitatea TV, Dan Axinte, lider sindical TAROM.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.