SURSE - Avertisment de la vârful PNL: Oameni buni, o să avem de-a face cu o criză alimentară majoră

Daniel Buda
Daniel Buda (PNL.RO)

Europarlamentarul PNL Daniel Buda şi-a avertizat colegii, marţi, în cadrul şedinţei conducerii partidului - şedinţă condusă de liderul PNL Florin Cîţu şi la care a participat şi premierul Ciucă - asupra faptului că, dacă nu se iau măsuri, va urma o criză alimentară serioasă pe sectorul zootehnic, fermierii fiind puternic afectaţi de preţurile la energie şi gaze.

"Măi oameni buni, sunt în legătură cu fermierii, în special pe segmentul creştere pui şi porci, ferme care populau cu milioane de pui până mai ieri, azi nu mai populează din cauza preţurilor la energie şi incertitudinii în privinţa preţului la furaje. O să avem de a face cu o criză alimentară majoră dacă nu facem nimic", a avertizat Buda, potrivit unor surse din PNL.

Buda a atras atenţia că nici în domeniul culturilor agricole situaţia nu stă mai roz şi că fermierii sunt îngrijoraţi în legătură cu îngrăşămintele, care se administrează în februarie - martie.

"Dacă noi venim cu scheme de sprijin în iunie, nu o să mai aibă niciun efect!", a punctat Buda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne