“Suntem un campion în comerţul internaţional?” - Ciolacu, contrazis în privinţa postului de comisar UE pe care l-ar dori pentru România

Marcel Ciolacu (Epoch Times Romania)
Andrei Popescu
10.07.2024

Adina Vălean, comisar european pe Transporturi, a declarat, pentru News.ro, că România nu poate primi un portofoliu din zona financiară în viitoarea Comisiei Europeană, aşa cum a anunţat premierul Marcel Ciolacu, pentru că nu facem parte din zona euro.

“E puţin târziu, trebuie să vă spun. România ar fi trebuit să participe deja la creionarea unei arhitecturi de portofolii a Comisiei Europene. Portofoliile nu vor rămâne aşa cum sunt acum. În funcţie de priorităţi, se vor desena noi portofolii. Şi atunci, în momentul în care participi la discuţia despre portofolii, îţi poţi face o idee despre ce ţi s-ar potrivi mai bine şi ţi-ai dori. Dacă ai competenţe într-o anumită direcţie, soliciţi un portofoliu în direcţia respectivă.

Trebuie să te diferenţiezi faţă de restul ţărilor UE prin ceva ce ştii tu mai bine. De exemplu, România nu e o ţară în zona euro, nu are cum să primească un portofoliul de influenţă în zona financiară, pentru că ţările euro vor dori să aibă un cuvânt de spus acolo, nu să pună pe cineva din afara zonei euro. Comerţul internaţional este un portofoliu cu mare vizibilitate. Este România un campion în comerţul internaţional?”, a precizat Vălean, întrebată ce portofoliu ar trebui să negocieze România în viitoarea Comisie Europeană.

De asemenea, comisarul a discutat şi despre afirmaţia premierului Marcel Ciolacu potrivit căreia acesta va negocia un portofoliu în zona economică: “Zona economică este puţin vag, rămâne de definit. Transporturile înseamnă şi zona economică. Agricultura, la fel”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor