SUA - avalanşă de carduri de identitate false, majoritatea provenind din China
alte articole
Grănicerii şi vameşii americani (CBP) au interceptat, în ultimii ani, un număr tot mai mare de documente false, inclusiv permise de conducere, intrând în SUA prin colete. Cele mai multe incidente de acest gen implicau colete trimise din China. Falsul, în aproape toate cazurile, este suficient de bine făcut încât să poată păcăli o persoană obişnuită, a declarat un oficial al agenţiei.
În 2019, CBP a confiscat peste 78.000 de documente false, în creştere de la cele aproape 57.000 de cazuri înregistrate cu un an în urmă. Fenomenul a luat amploare în 2015, când au fost capturate 26.000 de documente false. Anul acesta, numărul documentelor false interceptate până pe 10 august este de 55.000, potrivit datelor furnizate de CBP către The Epoch Times.
„Marea majoritate a cardurilor de identitate false pe care le interceptăm provin din China”, a declarat directorul CBP Memphis, Michael Neipert, într-un răspuns pe e-mail. „Ofiţerii noştri CBP sunt extrem de eficienţi în detectarea documentelor frauduloase, pentru noi acestea sunt falsuri evidente. Consider că sunt identităţi false de înaltă calitate pentru că pot păcăli cu siguranţă o persoană obişnuită. ”
Majoritatea „au o categorie de vârstă, care indică faptul că minorii folosesc aceste ID-uri pentru a cumpăra băutură”, a afirmat el.
„Mai îngrijorătoare sunt cardurile false care nu intră în această categorie. Găsim carduri false care, în mod clar, nu sunt destinate minorilor care vor să cumpere băuturi alcoolice. Evident, cardurile false ar putea fi utilizate pentru o gamă largă de activităţi ilegale. Acesta este motivul pentru care facem o prioritate din interceptarea acestor carduri şi colaborăm cu partenerii noştri de investigaţie pentru a ne asigura că aceste infracţiuni sunt urmărite. ”
Pe Aeroportul Internaţional O’Hâre din Chicago, CBP a confiscat aproape 20.000 de permise de şofer false până la 30 iunie.
„Uitaţi-vă la aceste carduri - aceeaşi persoană, informaţii biologice diferite”, a scris CBP Chicago pe Twitter.
Documentele de identitate proveneau din China, Hong Kong, Regatul Unit şi Coreea de Sud şi erau, în majoritatea cazurilor, menite folosirii în state vecine, în principal pentru „persoane de vârstă universitară”, a declarat CBP.
Codul de bare de pe permisele false care susţineau că sunt emise de statul Michigan era efectiv funcţional - iar acest lucru presupune că algoritmul de generare a codului de bare este cunoscut de producători.
Documentele de identitate frauduloase pot duce la furt de identitate şi alte probleme, inclusiv infracţiuni legate de imigraţie, contrabandă şi trafic de persoane, a declarat agenţia.
ID-urile false pot fi, de asemenea, utilizate de către persoane asociate cu terorismul „pentru a minimiza controlul în urma măsurilor de depistare a călătoriilor.”
În noiembrie 2019, CBP a declarat că a interceptat peste 5.000 de carduri false, sau carduri goale folosite pentru a face falsuri, în Louisville, Kentucky. Acestea erau trimise din China şi trimise în mai multe state, inclusiv New York.
Unul dintre actele de identitate a fost folosit de către un violator de copii, condamnat, aflat în New York. Potrivit autorităţilor, individul „atrage minorii cu alcool şi cărţi de identitate contrafăcute înainte de a se angaja în activităţi ilicite.”
Timothy Lemaux, directorul CBP pentru Dallas-Fort Worth atrage atenţia „Ceea ce este cel mai dezamăgitor în ceea ce priveşte aceste interceptări, în afară de volumul cu care ne confruntăm, este uşurinţa cu care atât de mulţi tineri îşi transmit imediat informaţiile personale falsificatorilor din străinătate”, a spus Lemaux într-o declaraţie, a informat Fox News.