Studiu dezvăluie efectele pe care le are asupra funcţiilor cognitive expunerea pe parcursul vieţii la fluorul din apa potabilă

Fluorul are efecte extrem de benefice asupra dinţilor, dar adăugarea acestuia în apa potabilă nu este lipsită de controverse.
Deşi nu există îndoieli cu privire la capacitatea sa de a preveni apariţia cariilor dentare, îngrijorările publicului cu privire la potenţialele efecte nocive ale fluorului au alimentat opoziţia faţă de fluorizarea apei timp de decenii.
Sunt aceste îngrijorări justificate? Nu, potrivit unui nou studiu publicat în Journal of Dental Research, cel puţin în ceea ce priveşte temerile că fluorul din apa potabilă ar putea afecta funcţionarea creierului.
Cercetătorii din Irlanda au analizat datele din Studiul Longitudinal irlandez privind Îmbătrânirea (TILDA), evaluând starea de sănătate a aproximativ 2.500 de persoane în vârstă din Irlanda, cu o vârstă medie de 65 de ani, a căror expunere la apa potabilă fluorizată a putut fi urmărită pe parcursul a cel puţin 50 de ani din viaţa lor.
În funcţie de locul în care au locuit de-a lungul vieţii, expunerea lor la fluor a variat din cauza concentraţiilor diferite de fluor din reţelele locale de alimentare cu apă din întreaga Irlanda, ţară care a introdus fluorizarea apei la nivel naţional în 1964, potrivit ScienceAlert.
Atunci când cercetătorii au împărţit participanţii în grupuri cu expunere scăzută, medie şi ridicată – determinate de locaţiile de reşedinţă – şi le-au comparat cu rezultatele obţinute în urma a doua evaluări cognitive diferite, nu s-a constatat nicio legătură între expunerea la fluor şi performanţa lor cognitivă.
Cu alte cuvinte, expunerea de câteva decenii la fluor din apa potabilă nu pare să fie asociată cu o funcţie cognitivă mai slabă la vârste înaintate.
„Constatările noastre oferă asigurarea că expunerea pe tot parcursul vieţii la apa potabilă fluorizată la nivelurile utilizate în Irlanda nu este asociată cu o funcţie cognitivă mai slabă la adulţii în vârstă”, afirmă autorul principal şi cercetătorul în sănătate publică Vinay Sharma de la Trinity College Dublin.
„Aceasta este o problemă importantă de sănătate publică şi sperăm că aceste descoperiri vor contribui la o discuţie bazată pe dovezi cu privire la siguranţa programului de fluorizare a apei comunitare în Irlanda şi la nivel internaţional.”
O subgrupă dintre cei mai tineri participanţi fusese expusă la apa potabilă fluorizată în primii cinci ani de viaţă, dar nici această expunere timpurie la fluor nu a arătat nicio asociere cu performanţa cognitivă.
Cercetătorii subliniază însă că doar 5% din eşantionul lor (124 de persoane) au avut o expunere timpurie, ceea ce limitează puterea concluziilor lor cu privire la acest aspect.
De asemenea, merită menţionat faptul că constatarea lor privind lipsa unei legături între fluor şi declinul cognitiv nu dovedeşte neapărat că fluorul este inofensiv pentru sănătatea creierului – ci doar că nu s-au găsit dovezi ale unui astfel de efect nociv.
Rezultatele sunt în concordanţă cu o serie de studii anterioare care, la rândul lor, nu au putut detecta nicio legătură între apa potabilă fluorizată şi funcţia cognitivă.
Nu toate studiile sunt de acord cu această concluzie. De exemplu, două studii efectuate în China au asociat fluorul cu tulburări cognitive la persoanele în vârstă, deşi constatările se referă la expunerea excesivă la fluor (fluoroză) şi nu sunt direct comparabile.
În mod similar, o meta-analiză din 2025 a asociat fluorul cu scoruri mai scăzute ale coeficientului de inteligenţă (IQ) la copii, deşi o parte din dovezi se refereau la concentraţii ridicate, care depăşeau cele utilizate în mod normal în fluorizarea apei.
La niveluri normale, noile descoperiri întăresc argumentul conform căruia apa potabilă fluorizată este sigură pentru creier.
„Fluorizarea a fost unul dintre cele mai eficiente instrumente de care dispunem pentru reducerea cariilor dentare la nivel populaţional”, afirmă cercetătorul în domeniul stomatologiei Michael Crowe de la Trinity College din Dublin, „aşa că este important faptul că dispunem acum de dovezi irlandeze pe termen lung care arată că aceasta nu are niciun cost în ceea ce priveşte sănătatea cognitivă”.