Studenţii din Hong Kong spun “NU” frontului unit chinez
Liderii studenţilor din Hong Kong au respins o invitaţie la sfârşitul lunii septembrie pentru a vizita o bază navală pe o insulă din apropiere, a raportat Apple Daily, având loc şi o manifestare la scara mare de dezaprobare a Partidului Comunist Chinez şi posibil un episod stânjenitor pentru cadrele din China continentală.
Departamentul pentru Tineret al Biroului de Legătură al Guvernului Central al Poporului din Hong Kong a cerut liderilor studenţilor de la 8 colegii să participe la o “vizită prietenească” pentru a ajuta studenţii şi personalul militar să se înţeleagă reciproc. A fost un eveniment de mare profil la care au participat şeful armatei din Hong Kong, liderii Biroului de Legătură, Secretarul Şef al Administraţiei, şefii a 12 colegii şi 700 de studenţi.
Federaţia din Hong Kong a Studenţilor a răspuns cu o scrisoare deschisă în 11 octombrie în care a spus, printre altele: “Nu acceptăm frontul unit al regimului comunist chinez. Nu vom participa la acest eveniment şi dorim să explicăm public motivul pentru aceasta.”
Termenul de “front unit” se referă la eforturile Partidului Comunist Chinez (PCC) de a aduce grupurile independente şi oamenii sub sfera sa de influenţă.
Conform scrisorii deschise, studenţii nu pot fi prieteni cu armata chineză până când nu este rectificată situaţia studenţilor deveniţi victime în masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989. “Un schimb are loc pentru a promova prietenia, dar prietenia ar trebui să fie construită pe încredere reciprocă. Întrebarea este, putem noi să credem în Armata de Eliberare a Poporului? Cândva am făcut o promisiune ca niciodată să nu uităm suferinţa verii din 1989”, era menţionat în scrisoare.
Studenţii au scris de asemenea că oamenii din Hong Kong sunt înfuriaţi pe faptul că liderii Chinei continentale nu îşi onorează propria ţară, cele două sisteme promise atunci când au recuperat Hong Kong-ul. Regimul chinez a suprimat învăţaţii şi a interferat cu alegerile din Hong Kong. Deşi studenţii sunt dornici să înveţe despre China, ei nu doresc să laude PCC ca o precondiţie pentru a învăţa despre China, conform scrisorii.
Un politician pro-Beijing a declarat pentru Apple Daily că vizita prietenească la scara mare urmărea să câştige studenţii din Hong Kong şi a arătat că liderii de Partid sunt îngrijoraţi de sentimentele anticomuniste ale studenţilor.
“În special protestul din Hong Kong împotriva programului de educaţie naţională şi greva studenţilor la University Mall din cadrul Universităţii Chineze din Hong Kong - la care au participat 8.000 de studenţi şi profesori care strigau slogane anti-colonizare – au atins nervii conducerii centrale”, a raportat Apple Daily.
Politicianul pro-Beijing a mai declarat că liderii de partid sunt îngrijoraţi de o potenţială mişcare studenţească şi prin urmare doresc ca oficialii din Hong Kong să încerce mai mult să schimbe ideile studenţilor.
Biroul de Legătură al Guvernului Central al Poporului este agenţia părinte a filialei din Hong Kong a agenţiei de ştiri Xinhua. Înfiinţat în mai 1947, Biroul de Legătură reprezintă PCC în Hong Kong, conform website-ului său oficial.