Sparanghelul: proprietăţi nutritive şi terapeutice
Sparanghelul (Asparagus officinalis) este o plantă erbacee, perenă, originară din Asia. Numele său provine iniţial dintr-un cuvânt persan "asparag", care a fost preluat de greci, devenind "aspharagos". Unele descoperiri egiptene arată că această legumă era deja cunoscută în Egiptul antic şi de acolo s-ar fi răspândit în jurul Mării Mediterane şi în Asia Mică, în urmă cu 2.000 de ani. Acesta este cultivat acum pe scară largă în multe ţări de pe toate continentele.
Sparanghelul era cunoscut şi în Grecia Antică şi în Imperiul Roman. Primele documente legate de sparanghel sunt cele ale filozofului grec Teofrast, considerat părintele botanicii, care a scris "Istoria plantelor". A fost menţionat în cronici de Dioscordie şi Galenus, şi în Naturalis Historia (Istorie Naturală), o enciclopedie publicată de Pliniu cel Bătrân. Planta era recomandată în afecţiuni hepatice şi renale, precum şi împotriva palpitaţiilor şi a altor tulburări de ritm datorită efectului său important ca sedativ cardiac. În cea mai veche carte de bucate care se cunoaşte '' De re coquinaria'', scrisă în limba latină de Apicius, apare şi prima reţetă de praparare a acestei legume.
Sparanghelul face parte din aceeaşi familie cu usturoiul şi ceapa cu diferenţa că este mai bogat în clorofilă, care îi dă culoarea verde tipică şi proprietăţile specifice. Există peste 200 de varietăţi de sparanghel care diferă în funcţie de gust şi aspect. Printre cele mai cunoscute soiuri care se disting prin culoarea vârfurilor sunt: sparanghelul alb, a cărui culoare se datorează creşterii în absenţa luminii ceea ce îi conferă un gust delicat şi fin, cel violet cu gustul său uşor amar şi sparanghelul verde, cu un gust dulce. Se mai pot menţiona şi varietăţile spontane: sparanghelul sălbatic, de câmp şi de pădure.
Sparanghelul conţine aproximativ 90% apă, vitamine: A, C, E, K, vitamine din grupul B ( B9, B1, B2, B6); minerale: potasiu, fosfor, mangan, calciu, magneziu, fier, sodiu, zinc şi seleniu; de asemenea, proteine, un conţinut scăzut în calorii (24 kcal / 100 g) şi hidraţi de carbon. Există, de fapt, diete specifice, în care acesta se foloseşte ca aliment principal. Este binecunoscut pentru proprietăţile sale nutritive şi terapeutice, fiind, în special, un excelent diuretic şi depurativ. În mod tradiţional sparanghelul a fost folosit ca diuretic, în tratamentul artritei, reumatismului.
Sparanghelul verde este cel mai bogat în clorofilă, un antioxidant şi detoxifiant foarte util pentru purificarea organismului de excesul de toxine. Proprietăţile diuretice sunt datorate raportului de minerale şi al asparaginei, un aminoacid ce curăţă în acelaşi timp, intestinele, ficatul, rinichii, plămânii şi pielea. Fiind un aliment alcalin, păstrează echilibrul acido-bazic al sângelui şi limfei, de multe ori alterat de o alimentaţie nesănătoasă.
Vitaminele din grupul B ajută la combaterea oboselii, acidul folic (vitamina B9) este necesar pentru producţia şi reînnoirea celulară, totodată reduce considerabil şansele ca fătul să aibă malformaţii congenitale cum ar fi spina bifida; manganul şi vitamina A au un efect benefic asupra ligamentelor, rinichilor şi pielii, iar vitamina K are proprietăţi anticoagulante. Rutinul (vitamina P) care prin legarea de fier previne formarea radicalilor liberi, limitează procesul de îmbătrânire a celulelor organismului, întăreşte pereţii vaselor de sânge şi previne hemoragiile.
Conţinutul bogat de fibre alimentare ajută în caz de constipaţie. Sparanghelul este numit "mătura’’ vegetală a intestinului, datorită fibrelor delicate, care sunt foarte eficiente în stimularea tranzitului intestinal. Vârfurile sparanghelului sunt bogate în antioxidanţi care lucrează sinergic pentru a elimină radicalii liberi, oferind o acţiune anti-îmbătrânire.
Datorită glutationului, un compus detoxifiant, sparanghelul captează radicalii liberi şi substanţele cancerigene, în timp ce două saponine (protodioscina şi protodiogerina) au puternic efect inhibitor în proliferarea celulelor tumorale în colon.
Rădăcinile acestuia sunt adesea folosite în medicina naturistă pentru a spori eliminarea de uree, cloruri şi fosfaţi. Acest lucru poate fi util pentru a preveni guta şi calculii renali.
Sparanghelul mai are efect antidepresiv, hipoglicemiant, stimulează apetitul. Pentru colici intestinale şi meteorism abdominal se poate folosi sub formă de tinctură, preparată dintr-o parte plantă şi două părţi alcool de 70 grade, prin macerare timp de 10 -15 zile; se iau 5- 10 picături de 3 ori pe zi, după mesele principale.
Atunci când se cumpără, sparanghelul ar trebui să aibă un miros plăcut de spic de grâu copt; să-i observăm întotdeauna vârfurile, dacă sunt pe deplin închise şi ferme, legumele sunt proaspete; poate fi păstrat în frigider până la 4 zile.
Este uşor de digerat, se consumă ca atare, proaspăt, sub formă de salate, suc, decoct sau diverse prepartate culinare, omlete, supe, gătit pe grătar, fiert, copt sau prajit, având o aromă delicată. De asemenea mai poate fi conservat, congelat.
