Şoşoacă, supărată pe fanii săi: "N-aveţi decât să fiţi declaraţi morţi prin sinucidere"
alte articole

Senatoarea Diana Şoşoacă a lansat un atac la adresa admiratorilor săi. Invitată la o emisiune online realizată de Luis Lazarus, indignată că fanii săi nu ies în stradă să „lupte împotriva dictaturii medicale”, Şoşoacă le-a transmis acestora că s-a săturat să lupte pentru ei, relatează Aktual24.ro.
Senatoarea a relatat că primeşte numeroase mesaje în care este întrebată unde a dispărut şi de ce „nu mai luptă”, şi s-a răfuit cu propriii admiratori.
„Nu e nici obligaţia mea, a unui om care luptă de un an jumate, să vă scape. Mi se pare inacceptabil ca voi să staţi bine mersi în fotolii şi să ne cereţi nouă să ne sacrificăm şi viaţa, şi timpul, şi să ne luăm şi amenzi că vreţi voi să staţi comozi în timp ce noi luptăm. Nu vreţi să luptaţi şi vreţi să staţi comozi şi să vă plimbaţi prin toate ţările vaccinaţi n-aveţi decât să fiţi declaraţi morţi prin sinucidere după ce vă faceţi vaccinul.
Dacă vreţi să fiţi eliberaţi, puneţi mână de la mână, adunaţi-vă, v-am dat mură-n gură şi acţiuni, v-am spus ce aveţi de făcut, v-am spus să ieşiţi în stradă la anumite momente, nu v-a interesat.
Eh, pe voi ăştia care nu v-a interesat, dar ne cereţi nouă să vă scăpăm, n-aveţi decât să staţi liniştiţi în fotoliu pentru că nici eu şi nici Luis nu o să facem vreun demers să vă scăpăm pe voi. Punct! Eu nu mai stau să menajez pe nimeni. Până la urmă, poporul are conducătorii pe care şi-i merită, pe care şi-i acceptă. Eu m-am tot săturat să spun ce să faceţi şi voi să-mi daţi…”, a declarat Şoşoacă, moment în care s-a întrerupt transmisia.
„La un moment dat o să organizez personal un miting de mare anvergură în momentul în care toate trupele patriei vor fi perfect organizate”, a adăugat la rândul său Luis Lazarus.
Reamintim că aceasta nu este singura ieşire de acest gen a senatoarei. În ianuarie, Şoşoacă i-a catalogat drept „laşi” pe români pentru că nu ies în stradă şi a afirmat că sunt „animale de companie”.
„Românii sunt laşi. Sunt laşi! Toată lumea şi-a bătut joc de poporul ăsta şi l-a adus într-o stare de laşitate fantastică. Uitaţi-vă cum toate popoarele din Europa ies în stradă, unde este poporul român? Pentru ce se ascunde?”, declara Şoşoacă, la România TV.