Sorana Cîrstea o învinge pe Bianca Andreescu şi se califică în semifinale la Madrid Open Pro
alte articole
În sferturile de finală ale turneului virtual Mutua Madrid Open Pro, românca Sorana Cîrstea (locul 74 WTA) reuşeşte încă o victorie de senzaţie, trecând în sferturi de senzaţia tenisului feminin de anul trecut, canadianca de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani (locul 6 WTA), cu scorul strâns de 7-6 (7-4).
În grupa a doua, Sorana a reuşit trei victorii în faţa jucătoarelor Elina Svitolina (Ucraina, locul 5 WTA), britanica Johanna Konta (locul 14 WTA) şi Viktoria Azarenka (Bielorusia, 58 WTA).
În semifinale, Sorana o va întâlni pe Fiona Fero (Franţa, locul 53 WTA), care a învins-o pe Donnna Vekic (Croaţia, locul 24 WTA) în sferturi.
Într-un alt sfert de finală, olandeza Kiki Bertens (locul 7 WTA) a dispus de elveţianca Belinda Bencic (locul 8 WTA), scor 6-4.
În contextul pandemiei cu virusul Wuhan, turneul pe zgură din capitala Spaniei, patronat de Ion Ţiriac, a fost transformat într-o competiţie online, care se desfăşoară în perioada 27-30 aprilie.
Turneul va beneficia de o donaţie de 150.000 de euro pentru cele două tablouri (ATP şi WTA), iar învingătorii vor decide apoi ce sumă vor oferi jucătorilor şi jucătoarelor cu cele mai mari probleme financiare. Totodată, 50.000 de euro vor fi donaţi pentru reducerea impactului social al pandemiei de Covid-19, potrivit comunicatului organizatorilor.