Simona Halep, principala favorită a turneului WTA de la Dubai, după retragerea Serenei Williams

Simona Halep (Epoch Times România)
Epoch Times România
14.02.2015

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a devenit principala favorită a turneului WTA de la Dubai, dotat cu premii totale de 2.513.000 dolari, după ce americanca Serena Williams, liderul WTA, s-a retras din motive medicale.

Halep (23 ani) va intra direct în turul secund al competiţiei din Emiratele Arabe Unite, urmând să o înfrunte pe câştigătoarea dintre Mona Barthel (Germania) şi Daniela Hantuchova (Slovacia). Simona nu a mai jucat până acum cu Barthel (24 ani), care ocupă locul 42 în lume, dar a învins-o de fiecare dată (trei ori) pe Hantuchova, jucătoare de 31 de ani, aflată pe poziţia a 73-a în ierarhia WTA.

În 2012, în primul tur la Doha, Halep s-a impus cu 3-6, 6-2, 7-6 (4), în 2013, în calificări la Roma, Simona a învins cu 6-4, 6-2, iar în 2013 a câştigat cu 6-2, 6-1 la New Haven, în runda inaugurală, ulterior adjudecându-şi titlul. Cele două ar fi trebuit să se întâlnească şi în turul secund al calificărilor în 2013 la Dubai, dar Simona s-a retras înaintea partidei din cauza unei accidentări la spate.

De asemenea, Eugenie Bouchard (Canada), numărul 7 mondial, s-a retras şi ea de la turneul de la Dubai, după ce organizatorii îi acordaseră vineri un wild card.

Monica Niculescu figurează şi ea pe tabloul principal de simplu, urmând să joace cu germanca Sabine Lisicki. Monica (27 ani, 57 WTA) o conduce cu 3-2 la general pe Lisicki (25 ani, 28 WTA), fiecare dintre cele două reuşind anul trecut câte o victorie în meciurile directe, românca la Australian Open, iar germanca la Hong Kong.

Alexandra Dulgheru va juca sâmbătă în turul secund al calificărilor la Dubai, cu croata Mirjana Lucic-Baroni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor