„Shen Yun este dincolo de imaginaţie, dincolo de aşteptări”, afirmă un om de afaceri

Allen şi Cathy Mogus la spectacolul Shen Yun, Teatrul Regina Elisabeta, 10 aprilie 2025. (Epoch Times)
Veronica Petrică
11.04.2025

Allen Mogus, om de afaceri pensionar, şi soţia sa Cathy, scriitoare independentă publicată în Chicken Soup for the Soul, au vizionat spectacolul Shen Yun Performing Arts, la Teatrul Regina Elizabeth, Vancouver, Canada, pe 4 aprilie. La ieşirea de la spectacol, dl Mogus a spus că prestaţia a fost „spectaculoasă”.

„Cuvintele nu pot descrie bucuria pe care am avut-o vizionând spectacolul. Este dincolo de imaginaţie, dincolo de aşteptări. Absolut, e cea mai minunată expresie a efortului uman”, a mărturisit el.

„Este mai mult decât elaborat. ... Cred că dinastia divină a Shen Yun [a fost] creată de o putere superioară.”

Compania Shen Yun, cu sediul la New York, a fost fondată în 2006 de artişti chinezi de elită care au fugit de persecuţiile partidului comunist.

Timp de 5 000 de ani, civilizaţia chineză a înflorit sub credinţa comună că divinitatea îi va binecuvânta pe cei care susţin valorile morale tradiţionale. În mod tragic, în doar câteva decenii de la preluarea violentă a puterii de către partidul comunist, aceste convingeri au fost şterse şi înlocuite cu ateismul.

Misiunea artiştilor Shen Yun este de a readuce pe scena lumii gloria şi frumuseţea mileniilor de cultură de inspiraţie divină a Chinei.

Domnul Mogus a fost încântat să vadă valorile spirituale tradiţionale reflectate în spectacol, care se aliniază cu propriile convingeri. Doamna Mogus s-a bucurat şi ea de spectacol şi a apreciat modul în care Shen Yun „a prezentat foarte bine cultura chineză”.

„Este spectaculos”, a dezvăluit aceasta. „Frumuseţea tuturor aspectelor ... îmi place cum a fost coordonat. Coregrafia - totul este perfect.”

Comentând despre angajamentul artiştilor de a sensibiliza publicul cu privire la persecuţia continuă a Partidului Comunist Chinez împotriva persoanelor credincioase, dna Mogus a spus că este păcat că Shen Yun este interzis în China. Ea a găsit programul ca fiind inspirat, plin de speranţă şi de „puterea libertăţii”.

„Este o modalitate bună de a arăta diferenţa” dintre China tradiţională şi China comunistă, a adăugat ea.

Dl Mogus recomandă tuturor să vadă Shen Yun. Mesajul pe care îl va duce acasă cu el este unul de „integritate şi muncă grea”.

„Acest lucru nu vine uşor. Toată lumea a făcut mare efort pentru ca interpretarea să fie la nivel înalt. A fost un mare efort”, a precizat el.

„Suntem recunoscători că am avut această experienţă astăzi. Este foarte, foarte plină de satisfacţii. O experienţă de viaţă dincolo de imaginaţie”.

„Nu se poate descrie în cuvinte. Toţi oamenii trebuie să vadă Shen Yun pentru a crede şi a înţelege.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor