Şeful NATO reacţionează la ameninţarea nucleară a lui Putin: Retorica este periculoasă şi iresponsabilă
alte articole
Secretarul general al NATO a reacţionat la ştirile conform cărora Vladimir Putin a pus în stare de alertă armamentul nuclear, afirmând că retorica preşedintelui rus este „periculoasă” şi „iresponsabilă”, transmite The Guardian.
„Aceasta este o retorică periculoasă. Este un comportament iresponsabil”, a spus Stoltenberg pentru CNN.
„Când combini această retorică cu ceea ce fac în Ucraina, unde duc un război împotriva unei ţări independente, suverane, acest lucru creşte gravitatea situaţiei”, a declarat Stoltenberg.
Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Şoigu, să alerteze forţele nucleare defensive din cauza „declaraţiilor agresive ale ţărilor NATO”.
„Vedeţi acţiunile neprietenoase ale ţărilor din Vest în ceea ce priveşte zona economică, despre care ştim cu toţii, dar înalt oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federaţiei Ruse, motiv pentru care ordon Ministerului Apărării şi şefului marelui stat major să treacă forţele de descurajare ale Armatei într-un regim special de alertă”, a spus Putin.
Nu este imediat clar ce înseamnă "regim special de alertă".
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a reacţionat spunând că Putin „adresează ameninţări care nu există”.
„Acesta este un comportament pe care l-am mai observat la preşedintele Putin în timpul acestui conflict - fabricarea de ameninţări care nu există pentru ca să justifice continuarea unei agresiuni”, a subliniat Psaki.
„În niciun moment Rusia nu a fost ameninţată de NATO sau Ucraina. Nu vom ceda. Avem capacitatea de a ne apăra”, a continuat Psaki.