Şeful EUROPOL îl ameninţă pe Bode: Dacă nu ne dă drepturile, nu-i mai verificăm pe cei 100.000 de carantinaţi

Cosmin Andreica
Andrei Pricopie
23.12.2021

Preşedintele Sindicatului EUROPOL, Cosmin Andreica, i-a transmis joi, prin intermediul unui interviu acordat Epoch Times, ministrului de Interne, Lucian Bode, că dacă nu dă curs solicitărilor privind salarizarea poliţiştilor, de la 1 ianuarie, ar trebui să meargă el, alături de politicienii care votează bugetul, să-i verifice pe cei 100.000 de cetăţeni carantinaţi, pentru că oamenii legii vor refuza să o facă.

"L-am auzit dimineaţă pe domnul ministru de Interne, Lucian Bode, care spunea că avem peste 100.000 de persoane faţă de care s-a luat măsura carantinării, persoane care vor trebui verificate în cele 14 zile. Noi îi transmitem astăzi că este ultimul nostru demers prin care încercăm, fără să blocăm activitatea, să ne facem auziţi. Până la urmă nu vrem măriri salariale, ci vrem doar aplicarea legii din 2017. Dacă nu va înţelege acest lucru, eu îi garantez că niciunul dintre poliţişti nu mai este dispus să accepte să fie folosit atunci când este nevoie, însă atunci când e de aplicat legea el să fie victima nerespectării acestei legi a salarizării. Şi atunci din 1 ianuarie va trebui domnul Bode, împreună cu politicienii care votează acest buget, să meargă să verifice carantinaţii şi izolaţii la domiciliile acestora", a declarat Cosmin Andreica.

Întrebat dacă intră într-un fel de grevă pe segmentul acesta cel puţin, şeful de sindicat a explicat că poliţiştii nu au voie să intre oficial în grevă, dar au găsit o metodă pentru a-i presa pe politicieni.

"Noi nu avem voie să facem grevă, dar nu avem cum să nu copiem modele de bune practică cum au fost cele ale magistraţilor, care au suspendat activitatea, s-au prezentat la locul de muncă şi au suspendat şedinţele de judecată. Probabil că vom folosi şi noi aceste forme în aşa fel încât să înţeleagă guvernanţii care este rolul Poliţiei în societate", a precizat Cosmin Andreica.

Reamintim că angajaţi din Poliţie, penitenciare şi militari trecuţi în rezervă protestează joi - zi în care se adoptă bugetul pe 2022 -, în faţa Parlamentului şi la prefecturile din judeţele Iaşi, Timiş şi Cluj.

Angajaţii şi pensionarii din poliţie, penitenciare şi armată cer aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) şi actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor