Şeful Autorităţii de Managementul Calităţii în Sănătate după demitere: Cîţu avea nevoie de un nou ţap ispăşitor
alte articole
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, medicul Vlad Berbecar, a anunţat vineri seara că a aflat de la televizor despre faptul că premierul Florin Cîţu l-a demis din funcţie pe motiv că de la numirea sa nu au mai avut loc evaluări ale spitalelor.
Berbecar însă susţine că este chiar premierul cel care a suspendat vizitele de evaluare din spitale, iar decizia ar fi fost luată cu o lună înainte de numirea sa.
„Am aflat de la televizor că am fost demis de premierul Florin Cîţu. Motivul oficial este că de la numirea în funcţie nu au mai avut loc evaluări ale unităţilor sanitare. Poate Florin Cîţu nu ştie, dar în cadrul întregului proces de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28 din aprilie 2021, adoptată de acelaşi premier. Practic, Florin Cîţu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca eu să fiu numit în funcţie”, a scris medicul într-o postare pe Facebook.
Însă, potrivit acestuia, chiar şi în această situaţie, activitatea de acreditare a continuat, dovadă fiind ordinele cu unităţile sanitare cu paturi încadrate în categorii de acreditare, care au fost publicate lunar în Monitorul Oficial, inclusiv în luna septembrie.
„Chiar dacă se decisese cu ceva timp în urmă suspendarea vizitelor de evaluare, din cauza faptului că multe spitale şi-au schimbat structurile de funcţionare, transformându-se în spitale pentru pacienţii COVID, ANMCS-ul şi-a continuat activitatea prin mijloacele legale pe care le are la dispoziţie, anume vizite de monitorizare tematică. Astfel, în perioada februarie-iunie au fost vizitate 94 de unităţi sanitare din toată ţara, urmând ca din ianuarie să reînceapă un nou proces de monitorizare. Printre temele de monitorizare tematică desfăşurate anul acesta s-a aflat şi siguranţa echipamentelor şi a instalaţiilor. În ciuda faptului că verificarea instalaţiilor de oxigen sau a instalaţiilor electrice nu intră în atribuţiile Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, în cadrul procesului de monitorizare tematică au fost incluşi şi unii indicatori meniţi să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic”, a scris fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.
Mai mult, medicul îl acuză pe şeful executivului că ar fi avut nevoie de un nou "ţap ispăşitor" pentru tragedia de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde şapte pacienţi au murit în urma unui incendiu puternic.
„Premierul Florin Cîţu avea nevoie de un nou ţap ispăşitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanţa şi eram ultimul om propus de USR PLUS într-o instituţie publică din subordinea Guvernului”, a conchis Vlad Berbecar.