Se întâmplă în România. Un tren a plecat fără călători din Gara de Nord după ce fusese anunţat la un alt peron

Gara de Nord, trenuri şi călători
Gara de Nord, trenuri şi călători (Epoch Times România)

În Gara de Nord a avut loc un incident pe cât de neplăcut pentru călători, pe atât de hilar: un tren cu destinaţia finală Buzău a plecat gol, deoarece călătorii l-au aşteptat la un alt peron, în urma indicaţiilor eronate afişate pe tabele electronice, informează Observatornews.ro.

Potrivit sursei citate, călătorii au aflat de eroare abia când au cerut explicaţii la biroul de informaţii. Drept compensaţie, aceştia au primit bilete gratuite la următoarele curse cu destinaţia respectivă.

Dar aceasta nu a fost singura eroare. O alta similară s-a petrecut şi în cazul trenului cu destinaţia Sibiu. Acesta fusese anunţat pentru linia 14, dar a fost garat la linia 10. În acest caz, din fericire, pasagerii au fost informaţi la timp de greşeală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne