Schimbare de antrenori la Dinamo, Mulţescu a plecat, Stoican este promovat
alte articole
Antrenorul Gheorghe Mulţescu a decis ieri rezilierea contractului pe care-l avea cu Dinamo, în locul acestuia fiind preferat Flavius Stoican promovat din curtea echipei secunde.
Printre motivele plecării acestuia stătea relaţia rece cu vestiarul pe care o avea dar şi situaţia dezavantajoasă în care se află echipa. La finele meciului cu Petrolul, terminat la egalitate, acesta declara: "Doctorul ştie dacă mai rezist fizic. Dar nu ştiu dacă din punct de vedere contractual mai rezist. Evenimentele se succed cu repeziciune, dar dacă între timp apare ceva, doar conducătorii ştiu asta. Acum nu ştiu dacă mai au încredere, în general. Mă aştept la orice, dar important e ca Dinamo să continue reconstrucţia, cu mine sau cu altcineva”.
De câteva săptămâni, între Anghelache şi Mulţescu există o situaţie tensionată. Cei doi s-au acuzat reciproc în legătură cu unii fotbalişti aduşi de curând.
După terminarea antrenamentului de ieri dimineaţa, de la Săftica, Gigi Mulţescu a fost chemat la RIN Grand Hotel, acolo unde a avut loc o şedinţă împreună cu preşedintele Constantin Anghelache şi Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar. Discuţiile au durat aproximat două ore, concluzia la final fiind despărţirea amiabilă de Dinamo. Tehnicianul în vârstă de 61 de ani a fost criticat de către Anghelache pentru reacţiile sale la adresa lui Dorin Rotaru.
Conform unui mesaj afişat pe site-ul oficial al clubului, şefii echipei doreau de mai mult timp ”un şoc la echipă”: „În urma discuţiilor purtate, FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul Gheorghe Mulţescu au convenit rezilierea pe cale amiabilă a contractului de muncă al tehnicianului. Argumentul principal al despărţirii dintre cele două părţi a fost reprezentat de necesitatea unui şoc la echipă, în condiţiile în care FC Dinamo Bucureşti a înregistrat un început de campionat modest sub îndrumarea echipei tehnice conduse de Gheorghe Mulţescu”.
După două ore de dezbateri, s-a stabilit şi înlocuitorul acestuia în persoana lui Flavius Stoican, tehnicianul de 36 de ani de la Dinamo 2. Promovarea fostului fundaş a venit ca o surpriză pentru mulţi, iar Ionuţ Negoiţă susţine că decizia nu este doar o soluţie de urgenţă, noua poziţie oferită acestuia fiind o alegere pe termen lung. Liviu Ciubotariu, Vasile Miriuţă sau Ionuţ Chirilă erau celelalte opţiuni pe listă celor din ”Ştefan cel Mare”.