Steaua a învins la Botoşani şi urcă pe primul loc

În derbyul etapei a 8-a Steaua s-a deplasat la Botoşani, pentru un meci de zile mare între liderii campionatului din acest moment. Oaspeţii au speranţe mari pentru acest meci şi vor să arate că lotul superior al Bucureştenilor poate fi învis mai ales acum după înfrângerea suferită de aceştia în faţa lui Schalke 04
Steaua Bucureşti. (PATRIK STOLLARZ / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
23.09.2013

În derbyul etapei a 8-a, Steaua s-a deplasat la Botoşani, pentru un meci de zile mare între liderii campionatului din acest moment. Oaspeţii au speranţe mari pentru acest meci şi vor să arate că lotul superior al bucureştenilor poate fi învis mai ales acum după înfrângerea suferită de aceştia în faţa lui Schalke 04.

Botoşaniul începe în forţă partida iar poarta lui Tătăruşanu este sub asediu pentru prima oară în minutul 6, şuturile repetate fiind respinse cu ajutorul fundaşilor.

Puţin mai târziu Szukala gafează în careu dar Gardoş intervine şi repară greşeala colegului său.

Gazdele continuă presingul iar Steaua se vede dominată la centrul terenului în primul sfert al partidei, totuşi posesia balonului nu înseamnă prea mult iar în minutul 24 acelaşi Szukala reia cu capul din 6 metri şi se recompensează pentru greşelile comise faţă de suporteri.

Piovaccari se dovedeşte cel mai inspirat marcator al Stelei, care aînscris şase goluri de la aducerea sa, trei dintre ele fiind marcate în meciurile din Europa. Italianul reia cu capul din şase metri la centrarea perfectă a lui Pintilii şi duce scorul la 2 la 0.

Stânciu, Iancu de două ori şi Latovlevici încearcă pe rând poarta lui Curileac, dar şansa nu este de partea acestora şi partida se încheie cu acelaşi scor pe tabelă.

O lovitură liberă executată de Ursu, Tătăruşanu respinge tocmai la Dinu care trimite din plonjon şi reduce diferenţa iar speranţele gazdelor cresc la unison cu uralele suporterilor, pentru ca 5 minute mai târziu goalkeperul roş albaştrilor să salveze cu un reflex uimitor mingea trimisă de latul lui Croitoru.

La mijlocul reprizei secunde, moldovenii se arătau obosiţi iar Steaua reia controlul jocului. Grecul Kapetanos intrat la pauză testează reflexele lui Curleac pentru prima oară în minutul 72 şi mai apoi în minutul 81, dar loviturile de cap ale acestuia rămân fără succes

Patronul moldovenilor Valeriu Iftimie, care susţinea zilele trecute că ar fi cumpărat cu drag Steaua, a comentat acest meci:

”A fost un meci nemaipomenit, ar trebui premiat, un meci care i-a făcut fericiţi pe suporteri. Chiar dacă am pierdut, noi am dat totul pe teren. Steaua e valoroasă, s-a mişcat bine pe teren, dar şi noi suntem o echipă unită şi muncitoare, totuşi, n-am ştiut să ne mobilizăm”.

Reghecampf a vorbit cu admiraţie despre echipa din Botoşani şi a dezvăluit planurile acestuia pentru viitor într-o declaraţie pentru digisport: “Am întâlnit o echipă care a jucat foarte bine în această seară. Am condus cu 2-0, am avut şi alte ocazii clare, dar nu am reuşit să mai punctăm. Stânciu a avut cred a şasea bară din acest sezon. Apoi ei au marcat, imediat după pauză, şi publicul i-a purtat de la spate, s-a creat entuziasm. I-am atenţionat pe jucători că între campionat şi Liga Campionilor e diferenţă şi mă bucur că au înţeles. Era normal ca în această seară băieţii să facă totul pentru a învinge. Obiectivul rămîne câştigarea campionatului, Liga este în plan secund, însă nu neglijăm nici aceasta competiţie. Dacă nu aveam două meciuri în minus, eram lideri detaşaţi acum. Mă deranjează că noi câştigăm meciurile şi suntem pe locurile doi sau trei, nu pe prima poziţie, pe care o merităm. Victoria i-o dedic lui Gigi Becali, dar şi soţiei mele”.

Steaua urcă pe primul loc cu 16 puncte din şase meciuri, două mai puţin decât restul echipelor şi are un golaveraj de 16 la 5 în timp ce Botoşani se menţine pe locul al 4-lea cu 15 puncte din opt partide disputate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor