Scandalul apei de la barajul Paltinu: Ministra Mediului cere demisia şefilor exploatărilor bazinale Buzău şi Prahova

Diana Buzoianu (Guvernul României)
Liliana Alexe
03.12.2025
Diana Buzoianu (Guvernul României)
Liliana Alexe
03.12.2025

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, cere demisia şefului de la Direcţia Apele Române Buzău-Ialomiţa şi a celui de la Exploatarea Sistem Zonal (ESZ) Prahova în scandalul apei potabile după problemele de la barajul Paltinu.

Diana Buzoianu susţine că directorii celor două autorităţi din subordinea Ministerului ştiau că există riscul ca populaţia să rămână fără apă dar nu au transmis mai departe către minister sau primari.

„Avem documente care să ateste faptul că ştiau că există acest risc de a nu putea să mai fie asigurată apa, pentru că va creşte turbiditatea. Nu l-au comunicat nici către minister, nici către populaţie, nici către primari şi nu au luat nici măsurile nici ESZ-ul, nici Apele Române de la nivel local, Buzău-Ialomiţa. Ăsta este unul dintre motivele pentru care cred că ar trebui să fie schimbate de urgenţă persoanele responsabile”, a declarat la EuropaFM Diana Buzoianu.

De asemenea, ministra a precizat că populaţia ar fi putut fi mai bine pregătită dacă era prevenită de iminenţa acestui risc.

„Primarii din ultimele zile, de la şedinţele pentru situaţiile de urgenţă ne-au spus de nenumărate ori 'dacă am fi ştiut, existau comunităţi în care se puteau lua măsuri pentru a se asigura surse alternative de apă'. Existau primari care ne-au spus că aveau surse alternative de apă şi că ar fi putut să realizeze rezerve suplimentare dacă ar fi ştiut această problemă. Populaţia ar fi putut să fie mai bine pregătită dacă se ştia acest risc”, a mai spus Buzoianu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor