Scandal uriaş în Italia după ce s-au descoperit secţii secrete ale poliţiei chineze în peste 10 oraşe

Poliţist chinez alături de cei italieni, patrulând în Milano
Poliţist chinez alături de cei italieni, patrulând în Milano (Comandamentul de poliţie din Milano)

În Italia se profilează un adevărat scandal în Tirolul de Sud după ştirea potrivit căreia la Bolzano, ca şi în alte 10 oraşe italiene, ar funcţiona un post secret al poliţiei chineze, informează publicaţia italiană Alto Adige.

Cu toate că autorităţile comuniste de la Beijing susţin că ar fi vorba doar despre un „centru de servicii” pentru a ajuta compatrioţii din Italia cu proceduri birocratice, ONG-ul spaniol Safeguard Defenders (care a publicat luni un raport actualizat privind reţeaua poliţienească chineză) afirmă că, în realitate, este vorba despre un mijloc „de supraveghere a dizidenţilor chinezi".

„Este pur şi simplu inacceptabil ca China să presupună că poate exercita drepturi suverane în Italia cu impunitate şi să hărţuiască sau să ameninţe oamenii”, scrie un purtător de cuvânt al Partidului Verzilor din Tirolul de Sud, Felix von Wohlgemuth.

„Aceste activităţi ale unei dictaturi autoritare în ţara noastră necesită o investigaţie completă şi transparentă. Acest lucru este deosebit de necesar deoarece, din 2015, Italia a încheiat şi diverse acorduri bilaterale de securitate cu Republica Populară Chineză şi, prin urmare, în trecut a existat cooperare intensă între forţele de poliţie din ambele ţări”, a adăugat Wohlgemuth.

Exponentul Verzilor a subliniat totodată că „protecţia drepturilor omului, în special a libertăţii de exprimare şi a integrităţii personale, chiar dacă nu sunt valabile în China, trebuie să fie pe deplin garantată celor 1.221 de cetăţeni chinezi care locuiesc în Tirolul de Sud”.

În acest context, von Wohlgemuth l-a îndemnat pe preşedintele provinciei Bolzano, Arno Kompatscher, care este şi responsabil cu siguranţa publică, "să solicite prompt comisarului guvernamental Vito Cusumano lămuriri cu privire la 'centrul de servicii' şi orice acţiuni comune cu forţele de securitate chineze pe teritoriul Tirolului de Sud”.

O reacţie dură a avut-o şi partidul Fratelli d’Italia, al cărui consilier, Marco Galateo, i-a adresat o întrebare urgentă lui Kompatscher, cerând să ştie dacă liderii Provinciei cunoşteau existenţa acestei structuri în Tirolul de Sud, ce scopuri are această structură, dacă sunt în desfăşurare patrule comune sau dacă au existat patrule comune cu forţele de poliţie italiene în Tirolul de Sud şi dacă există ştiri că şi în Tirolul de Sud aceste posturi sunt folosite de Beijing pentru a efectua represiuni asupra cetăţenilor şi chinezilor dizidenţi.

Galateo a mai întrebat câţi cetăţeni chinezi locuiesc în prezent în Tirolul de Sud, câte companii deţinute de cetăţeni chinezi sunt în provincia Bolzano, ce schimbări demografice au avut loc în rândul populaţiei chineze din provincia Bolzano în ultimii 15 ani şi câte companii deţinute de cetăţenii chinezi s-au închis în ultimii 15 ani.

„Este necesar să se clarifice ce fac cu adevărat aceste structuri pe teritoriul italian şi ce sarcini au, dacă, aşa cum susţine versiunea chineză, ele sprijină cetăţenii în proceduri birocratice, precum reînnoirea paşapoartelor sau a permiselor de conducere, sau dacă se confirmă cealaltă ipoteză, emisă de cei de la Safeguard Defenders“, a declarat consilierul Galateo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe