Ronaldo: ”Messi continuă să fie mai bun decât Cristiano”
alte articole
Retras din activitatea de fotbalist, fostul atacant al Realului rămâne unul din cei mai populari fotbalişti de pe mapamond. În noua sa postură, cea de impresar, ”fenomenul” este în continuare asaltat de presă şi fani pe oriunde călătoreşte.
Momentan reîntors în Spania pentru realizarea mai multor transferuri, brazilianul a fost intervievat în legătură cu cele două staruri ale fotbalului mondial, Leonardo Messi şi Cristiano Ronaldo.
Acesta a punctat clar diferenţele dintre cei doi, pe care îi consideră cei mai buni jucători din lume:"Cu siguranţă sunt cei mai buni jucători din lume. Ceilalţi sunt la ani lumină în spatele lor. Cristiano s-a apropiat mult de Messi în ultima vreme, şi-a dezvoltat mai bine jocul. Totuşi, după părerea mea, Messi continuă să fie mai bun decât Cristiano, este un jucător mai complet” a transmis acesta.
Palmaresul dintre cei doi jucători confirmă declaraţiile acestuia, Messi având de cinci ori mai multe trofee câştigate decât portughezul dar şi avantajul direct din partidele campionatului Iberic. În prezent cei doi au reuşit câte un hat-trick pentru echipele lor în meciurile din Liga Campionilor, competiţia dintre cei doi fiind destul de strânsă în ultimii ani.
Ronaldo a fost întrebat şi despre cel mai bun antrenor pe care l-a întâlnit în cariera sa, acesta nu a stat pe gânduri fiind de părere că: "Del Bosque este de departe cel mai bun antrenor din lume".
Considerat unul din cei mai buni fotbalişti din vremea sa, vârful cariocas a trecut în cariera sa pe la echipe de top precum PSV, Barcelona, Inter, Real şi Ac Milan şi a marcat un total 247 de goluri în 343 de partide pentru echipele de club. În naţională a bifat 62 de reuşite în 97 prezenţe fiind considerat cel mai bun jucător al anului de FIFA de trei ori.