Polonia neaga din nou implicarea in programul CIA de detinere a suspectilor de terorism, in timp ce Romania pastreaza tacerea dupa decizia administratiei Barack Obama de inchidere a acestor centre secrete de detentie, noteaza France Soir in editia electronica.
Decizia lui Barack Obama a ridicat noi semne de intrebare referitoare la centrele secrete de detentie din afara Statelor Unite.
Majoritatea tarilor europene au salutat decizia de inchidere a centrelor secrete de detentie, iar raportorul CoE Dick Marty, cel care a facut publica existenta unor asemenea centre in Europa de Est si in nordul Africii, si-a exprimat speranta ca vor fi oferite clarificari in legatura cu acest program.
"Pentru unele tari, va fi o situatie foarte delicata. Cred ca ar fi bine ca tarile europene sa spuna acum adevarul", a sugerat senatorul elvetian.
Exprimand dubiul ca astfel de centre ar mai exista in prezent in Europa, Dick Marty a continuat: "In Africa, sau in Maroc, presupun ca mai exista ceva", a spus Marty.
"Printre sustinatorii fara conditii ai razboiului impotriva terorismului initiat de presedintele George W. Bush, Polonia a dezmintit, iar Romania a pastrat tacerea", comenteaza France Soir.
Franta a salutat decizia lui Barack Obama de inchidere a bazei de la Guantanamo, a inchisorilor secrete ale CIA si de respectare a Conventiei ONU pentru combaterea torturii si a Conventiei de la Geneva.