România nu va achiziţiona vaccinul anti-Covid din Rusia. Preşedintele Iohannis expune motivul

Preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis (Epoch Times Romania)

Preşedintele Klaus Iohannis a infirmat, miercuri, posibilitatea ca România să achiziţioneze vaccinul anti-Covid anunţat de Rusia, afirmând că "nu există nicio validare externă" pentru acest vaccin.

"România este parte din Uniunea Europeană şi încheie precontracte cu entităţi din UE. Nu există nicio validare externă pentru acel vaccin pe care l-aţi menţionat", a declarat şeful statului, întrebat dacă România ar putea lua în calcul încheierea unui precontract pentru vaccinul anunţat de Rusia.

Declaraţia liderului de la Cotroceni vine în contextul în care, marţi, preşedintele Rusiei a anunţat că ţara sa a înregistrat primul vaccin anti-COVID.

„Un vaccin împotriva coronavirusului a fost înregistrat pentru prima dată în lume în această dimineaţă. Ştiu că funcţionează şi că este eficient, formează imunitate stabilă (n. red. – împotriva COVID-19)”, a declarat Vladimir Putin, citat de Digi24.ro.

Preşedintele rus a mai susţinut că una dintre fiicele lui a luat vaccinul şi că ar fi avut o uşoară temperatură după injecţie, însă acum se simte bine.

Pe de altă parte, vestea despre vaccin a fost primită cu scepticism de comunitatea experţilor internaţionali în Sănătate, aceştia subliniind că „orice problemă cu campania de vaccinare rusă ar fi dezastruoasă, atât prin efectele sale negative asupra sănătăţii, dar şi pentru că ar reinstala neîncrederea oamenilor în astfel de tratamente”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne