România a câştigat competiţia de volei masculin Silver League

Tricolorii au învins echipa Finlandei cu scorul de 3-2 (17-25, 25-21, 20-25, 25-23, 15-13), duminică seara, la Budapesta, succes ce le asigură promovarea în Golden League.
România a câştigat competiţia de volei masculin Silver League.
România a câştigat competiţia de volei masculin Silver League. (Federaţia Română de Volei/facebook)

Prima reprezentativă de volei masculin a ţării noastre a câştigat competiţia Silver League, după o finală jucată în compania Finlandei, duminică seara, la Budapesta.

Tricolorii s-au impus cu scorul de 3-2 (17-25, 25-21, 20-25, 25-23, 15-13) după două ore şi 13 minute de joc. Graţie acestui succes, selecţionata lui Sergiu Stancu a reuşit promovarea în Golden League, respectiv un cec în valoare de 50.000 de euro.

Cei mai în formă jucători ai echipei României au fost Marian Bala şi Robert Adrian Aciobăniţei, cu 14 puncte fiecare, Rareş Bălean a adăugat 13 puncte, iar Robert Călin 10.

De la finlandezi s-au evidenţiat Antti Sakari Maekinen (21 puncte), Aaro Nikula (18 puncte), Jiri Haeninnen (10), Nuutti Niinivaara (10) şi Severi Savonsalmi (10).

Meciul a fost arbitrat de croatul Milan Rajkovic şi de cehul René Cinatl.

În finala mică Macedonia de Nord a învins Ungaria cu 3-2.