Rectorul SNSPA îi cere lui Miclea să prezinte scuze după ce l-ar fi numit pe Iohannis "dobitoc"

Mircea Miclea
Mircea Miclea (Captura Video)

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îi solicită fostului ministru al Educaţiei Mircea Miclea să prezinte scuze după ce acesta ar fi afirmat că şeful statului este "un dobitoc, vai de viaţa lui”.

Mai exact, potrivit Romania TV, Miclea ar fi susţinut că afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis despre ”generaţia pierdută de elevi” este o tâmpenie, iar preşedintele este "un dobitoc! Vai de viaţa lui!”.

În aceste condiţii, Pricopie, susţine că Miclea îi datorează scuze şefului statului căci "limbajul civilizat ar trebui să fie normă pentru orice persoană publică, cu atât mai mult pentru un profesor universitar, fost ministru al Educaţiei, care înţelege foarte bine diferenţa dintre un discurs bazat pe idei, fapte, argument şi un discurs de tip tabloid."

"Sper ca domnul profesor Mircea MICLEA să realizeze că a greşit şi să-şi ceară scuze pentru jignirile adresate Preşedintelui României, domnul Klaus IOHANNIS.

De asemenea, pentru că tot ne aflăm la început de sezon electoral, aş recomanda partidelor şi competitorilor politici să adopte un minim cod de conduită publică, astfel încât să se renunţe la mesajele grosolane (uneori chiar vulgare), exprimate la adresa adversarilor politici, pentru a face loc dezbaterilor pe marginea proiectelor politice.

PS: Da, ştiu, cele două lucruri mai sus enunţate (scuzele şi codul de conduită publică) nu se vor întâmpla, dar prefer statutul de optimist incurabil, decât pe cel de martor tăcut al deversărilor publice de grosolănii şi mojicii, amplificate, din păcate, şi de o parte a presei.", scrie Pricopie pe Facebook.

Contactat de Edupedu.ro, Miclea a declarat că “nu am declarat niciodată la România TV acest lucru” şi că “au fost însăilate înregistrări off the record şi on the record, care au generat această confuzie pentru care îmi cer scuze”.

"Să fie foarte clar: nu am dat niciodată un interviu în exclusivitate la România TV, deci nici aceste declaraţii nu le-am dat la România TV. ‘Interviul’ este o însăilare de înregistrări on the record şi off the record pe care probabil le-au găsit pe internet şi care au fost scoase din context. Regret că s-a ajuns la o astfel de interpretare”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea, referitor la declaraţiile care i-au fost atribuite de RTV. Materialul publicat de RTV a intrat în atenţia presei după ce rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, deputatul liberal Marilen Pirtea, a remis “o luare de atitudine faţă de poziţia profesorului Miclea, dar şi în apărarea demnităţii şi respectului în mediul academic”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne