Putin concediază un membru al cabinetului lui Medvedev

Preşedintele rus Vladimir Putin a demis miercuri un membru al cabinetului prim-ministrului Dmitri Medvedev, după cinci luni de mandat, afirmând autoritatea sa asupra unui guvern despre care unii analişti prezic că va fi de scurtă durată.
Vladimir Putin. (ALEXEY DRUZHININ / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
18.10.2012

Preşedintele rus Vladimir Putin a demis miercuri un membru al cabinetului prim-ministrului Dmitri Medvedev, după cinci luni de mandat, afirmând autoritatea sa asupra unui guvern despre care unii analişti prezic că va fi de scurtă durată, potrivit unui raport Reuters.

Putin a semnat un decret prin care l-a demis pe ministrul dezvoltării regionale, Oleg Govorun, unul din cei doi miniştri care le-au criticat în public luna trecută, şi l-a înlocuit cu Igor Slyunyayev, un fost guvernator al regiunii Kostroma, la nord-est de Moscova.

Kremlinul a respins sugestiile că Putin ar fi nemulţumit de guvern, dar criticile lui la adresa celor doi miniştri au sporit speculaţiile că el ar putea demite cabinetul lui Medvedev dacă condiţiile economice se agravează.

Aceasta a fost prima schimbare în cabinetul pe care Putin l-a prezentat la două săptămâni după inaugurarea sa ca preşedinte, pe 7 mai, în urma consultărilor cu Medvedev, protejatul care a servit ca preşedinte în timpul celor patru ani când Putin a fost prim-ministru.

Decretul nu a menţionat nici un motiv pentru concediere, iar Putin nu a făcut nici o menţiune privindu-l pe Govorun la întâlnirea cu Slyunyayev.

El i-a spus lui Slyunyayev că a fost recomandat de Medvedev, în conformitate cu protocolul, dar manevra a subliniat că Putin deţine autoritatea supremă.

Fiind liderul suprem al Rusiei de când a câştigat pentru prima dată preşedinţia între 2000-2008, Putin s-a folosit de multe ori de concedieri pentru a-i păstra pe subordonaţi supuşi şi pentru a menţine un echilibru între facţiunile rivale de la Kremlin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor