Purtătorul de cuvânt al comisarului Cioloş infirmă o amânare a reformei PAC

Epoch Times România
21.01.2013

Roger Waite, purtător de cuvânt al comisarului pentru agricultură, Dacian Cioloş, a infirmat luni o posibilă amânare a reformei Politicii Agricole Comune, informaţie apărută recent în presa europeană.

„Dacă bugetul UE pentru 2014-2020 este aprobat rapid, poate chiar în februarie, şi dacă ajungem la un acord politic asupra reformei PAC până în vară, noua Politică Agricolă Comună va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014. Nu ne aşteptăm la o întârziere a reformei şi nici nu lucrăm la un plan alternativ. Odată ce noua legislaţie intră în vigoare la 1 ianuarie 2014, pentru corecta ei aplicare pe teren, va fi nevoie de unele pregătiri de ordin tehnic, care privesc în special acordarea subvenţiilor. Acestea presupun schimbări în administrarea plăţilor la nivelul statelor membre - formulare, programele software folosite, informarea beneficiarilor - şi nu vor putea fi încheiate înainte de luna mai 2014, când vor fi depuse cererile de plată pentru acel an. De aceea, acele cereri de plată vor fi procesate în baza unor măsuri tranzitorii”, a declarat Waite.

Recent, presa europeană a invocat posibila amânare a reformei PAC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor