Proteste uriaşe în Turcia după arestarea primarului Istanbulului în ziua în care acesta a fost desemnat candidat la preşedinţie

Un tribunal din Istanbul l-a arestat oficial pe primarul oraşului, Ekrem Imamoglu, pentru acuzaţii de corupţie, trimiţându-l în arest preventiv chiar în ziua în care acesta a fost nominalizat de partidul său pentru a candida la preşedinţie, în timp ce zeci de mii de manifestanţi s-au adunat în oraş, transmite The Guardian.
Primar al celui mai mare oraş din Turcia şi rival al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Imamoglu a fost închis sub acuzaţia de conducere a unei organizaţii criminale, luare de mită, comportament necorespunzător şi corupţie, împreună cu zeci de membri ai personalului său şi funcţionari municipali.
Imamoglu şi cel puţin alte patru persoane s-au confruntat, de asemenea, cu un set separat de acuzaţii care îl acuză de „ajutorarea unui grup terorist armat” pentru cooperarea cu o coaliţie politică de stânga înainte de alegerile locale de anul trecut.
Demonstranţii care s-au adunat pentru a cincea seară consecutiv în apropierea Primăriei din Istanbul, furioşi pe decizia de a-l aresta oficial pe Imamoglu, s-au confruntat cu poliţia care a pulverizat spray cu piper şi a tras gaze lacrimogene. În Izmir, imagini video arătau cum poliţia a încercat să disperseze protestatarii folosind camioane blindate cu tunuri cu apă.
Adresându-se mulţimii din Istanbul, soţia lui Imamoglu a avertizat autorităţile că se vor confrunta cu o reglare de conturi.
„El vă va învinge! ... veţi pierde! Injustiţia cu care s-a confruntat Ekrem [...] a atins un punct sensibil în fiecare conştiinţă. Fiecare a găsit ceva din el însuşi şi din injustiţiile cu care s-a confruntat în ceea ce i s-a întâmplat lui Ekrem”, a strigat Dilek Kaya Imamoglu de la tribună.
Procurorii au decis că arestarea lui Imamoglu doar pentru acuzaţii de corupţie a fost suficientă, în ciuda „unei suspiciuni puternice de infracţiune”, optând pentru arestarea altor trei persoane pentru acuzaţii de terorism, dar nu şi a primarului. Se aşteaptă ca această decizie să permită Partidului Republican al Poporului (CHP), cel mai mare partid de opoziţie din Turcia, să selecteze un candidat pentru a controla municipalitatea din Istanbul, în loc ca statul să selecteze un interimar.
Ministerul turc de Interne a emis o directivă de demitere oficială din funcţie a lui Imamoglu şi a doi primari de district din Istanbul, numind un administrator care să îl înlocuiască pe unul într-un cartier considerat de mult timp drept o bază de sprijin pentru opoziţie.
Imamoglu, care a fost trimis la închisoarea Silivri de la periferia Istanbulului, a negat acuzaţiile care i se aduc, declarând anchetatorilor, în timpul interogatoriului, că detenţia să „nu numai că a afectat reputaţia internaţională a Turciei, dar a distrus şi sentimentul de dreptate şi încrederea publicului în economie”.
Principalul său purtător de cuvânt, Murat Ongun, care a fost, de asemenea, arestat preventiv, a postat pe X: „Am fost arestat pentru calomnie care nu s-a bazat pe nicio dovadă!”
Autorităţile turce au emis, de asemenea, ordine judecătoreşti pentru închiderea a peste 700 de conturi pe X, vizând „organizaţii de ştiri, jurnalişti, personalităţi politice, studenţi şi alte persoane din Turcia”, a declarat duminică platforma online.
Calificând măsura guvernului turc drept „ilegală”, compania a transmis că va apăra dreptul la libera exprimare prin intermediul instanţelor.
Reţinerea primarului din Istanbul în timpul unei descinderi în zori la începutul acestei săptămâni a declanşat proteste în masă în întreaga Turcie, zeci de mii de persoane ieşind în stradă în fiecare noapte şi confruntându-se adesea cu poliţia. Ministrul de Interne, Ali Yerlikaya, a anunţat că alte 323 de persoane au fost reţinute peste noapte în cadrul unei anchete privind municipalitatea din Istanbul, la o zi după ce a transmis că 343 de persoane au fost arestate pentru proteste.
Oficialii turci au respins orice sugestie că represiunea împotriva lui Imamoglu, împreună cu funcţionari municipali, oameni de afaceri şi zeci de alţi membri ai CHP, ar fi fost motivată politic. Acest lucru nu a ajutat prea mult la stingerea nemulţumirii faţă de guvern, iar demonstranţii au umplut campusurile universitare, pieţele publice şi au înconjurat Primăria din Istanbul în fiecare noapte pentru a sfida interdicţia de a protesta.
Demonstraţiile în creştere au stârnit critici acerbe din partea lui Erdogan, care le-a catalogat drept „terorism de stradă”.
El a scris pe X: „Zilele în care ieşeam în stradă împreună cu organizaţiile de stânga şi vandalii pentru a arăta cu degetul voinţa naţională s-au terminat ... cu siguranţă nu vom permite CHP şi susţinătorilor săi să tulbure ordinea publică şi pacea naţiunii noastre prin provocări”.
Imamoglu a fost pus în arest preventiv în aceeaşi zi în care 1,5 milioane de membri ai CHP au organizat un vot primar pentru a aproba oficial candidatura sa la preşedinţie. Primarul Istanbulului a fost singurul candidat prezidenţial al partidului, transformând votul într-o demonstraţie simbolică de sprijin, în special după ce CHP a oferit celor care nu sunt membri un „vot de solidaritate” în cadrul alegerilor primare.
Primarul aflat sub presiune a transmis un mesaj din centrul de detenţie de înaltă securitate unde este reţinut. „15 milioane dintre cetăţenii noştri şi-au exprimat votul”, a spus el. „Mesajul lor pentru Erdogan a fost clar: 'Este destul'”.
„Acea urnă de vot va veni, iar naţiunea va da o palmă pe care acest guvern nu o va uita niciodată”, a adăugat el.
Imamoglu a fost văzut mult timp ca singurul candidat capabil să îl învingă pe Erdogan la urne. Alegerile prezidenţiale din Turcia vor avea loc în 2028, dar se aşteaptă un vot anticipat.
Ministerul de Externe al Franţei a denunţat duminică arestarea lui Imamoglu drept „un atac grav la adresa democraţiei”, în timp ce guvernul german a numit-o „un regres grav pentru democraţia din Turcia”.
Liderul CHP, Ozgur Özel, l-a acuzat pe Erdogan şi guvernul său că l-au reţinut pe Imamoglu de teama pierderii alegerilor. Universitatea din Istanbul i-a retras lui Imamoglu diploma universitară înainte de arestarea sa, împiedicându-l să candideze la preşedinţie, deoarece o diplomă este o condiţie prealabilă.
„Singura crimă a lui Ekrem Imamoglu este că el conduce în sondaje”, a declarat Özel mulţimii adunate în faţa Primăriei din Istanbul la începutul acestei săptămâni. Vorbind cu reporterii duminică, acesta a declarat: „Ekrem Imamoglu este în prezent pe drumul spre închisoare, dar este, de asemenea, pe drumul către preşedinţie. Naţiunea respinge o lovitură de stat prin intermediul urnelor de solidaritate”.
Mulţi dintre cei care au ieşit în stradă după arestarea lui Imamoglu au declarat că detenţia acestuia le-a stimulat decizia de a se prezenta la urne, chiar dacă votul a rămas simbolic. CHP a declarat că a prelungit timpii de vot pentru a ţine pasul cu cererea, pe fondul imaginilor cu mulţimi imense la urne în Kadıköy, bastionul său din Istanbul, şi cu o coadă care se întindea în jurul blocului din faţa urnelor din cartierul Sisli, controlat de opoziţie.
„Acesta este un mod de a ne arăta puterea, de a arăta că venim în forţă”, a declarat o protestatară care şi-a dat numele de Devrim, menţionând că a fost voluntară în eforturile CHP de a creşte participarea la vot pentru a demonstra un val de sprijin pentru Imamoglu.
CHP a permis, de asemenea, celor care nu sunt membri de partid să participe la votul primar. „Ne aşteptam la o participare ridicată înainte, dar acum credem că va fi şi mai mare”, a declarat Devrim.
Primarul Ankarei, Mansur Yavas, un membru important al CHP, a declarat reporterilor: „Sincer, suntem jenaţi în numele sistemului nostru juridic”, cu referire la arestarea lui Imamoglu, după ce a votat în alegerile primare.
„Am aflat de la experţii de televiziune despre acuzaţiile la care nici măcar avocaţii nu au avut acces, ceea ce arată cât de motivată politic a fost toată această încercare”, a spus el.