Protest AUR contra certificatului COVID: Parlamentul luat cu asalt. SPP-ul a blocat toate uşile
alte articole
UPDATE. Protestul contra certificatului verde s-a mutat în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului. Personajul central de această dată este controversata senatoare Diana Şoşoacă.
* * *
Cei de la AUR, în frunte cu George Simion, au organizat luni, în faţa Parlamentului, un protest împotriva legii certificatului COVID. Au fost aduşi oameni din ţară cu autocare.
Circulaţia la Palatul Parlamentului a fost blocată la un moment dat de manifestanţi pe ambele sensuri de mers.
Ulterior, protestul a degenerat, unii dintre manifestanţi reuşind să pătrundă în curtea Parlamentului. Au fost opriţi de un cordon de jandarmi la uşa Senatului, care de altfel a fost blocată de SPP. Liderii AUR au susţinut că forţarea intrării în Parlament "este o diversiune a unor provocatori care vor să compromită un protest paşnic".
"Certificatul verde interzice libertatea de a alege. Este împotriva Tratatului de la Nuremberg. Sunt de acord cu testarea cât mai deasă, dar nu cu obligativitatea vaccinării. Nu sunt de acord să ne vaccineze forţat. Testarea să fie pe banii statului, nu ne permitem, toate s-au scumpit astăzi", a declarat un protestatar venit de la Giurgiu.
"Avem şi noi copii care sunt angajaţi, nepoţi. Trebuie să ne luăm înapoi libertatea pe care am căpătat-o de la Dumnezeu. Vrem să ne recăpătăm libertatea. Simt cu toţii ce se întâmplă, se întâmplă ceva împotriva voinţei noastre. Suntem trataţi ca nişte suboameni. Lucrul ăsta nu se poate să nu te afecteze şi să nu trezească demnitatea umană din noi. Nu este obligatoriu să învingi, e obligatoriu să lupţi", a afirmat un pensionar venit din Galaţi.
Reamintim că ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că vrea ca certificatul Covid să fie introdus din momentul înregistrării unei creşteri susţinute de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri cu un coeficient de 1,5, iar renunţarea la el se va face după ce trendul devine descendent, iar incidenţa cumulată scade sub 1".
De asemenea, se discută despre acordarea de către Guvern a voucherelor gratuite pentru testare la locul de muncă (pe o perioadă limitată), astfel încât să asigure adaptarea agenţilor economici la situaţia creată de introducerea certificatului COVID.
Vă invităm să urmăriţi materialul video.