“A fost sub imperiul unei mari emoţii” - Primarul unei comune bistriţene, susţinut în continuare de PNL deşi a bătut un sătean

Sorin Hognogi
Sorin Hognogi (YouTube Screenshot)

Cazul edilului din comuna bistriţeană Spermezeu, cercetat penal după ce a agresat fizic un cetăţean la începutul acestui an, va fi discutat în forurile de conducere ale PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat joi, pentru Agerpres, preşedintele organizaţiei judeţene, Ioan Turc. La rândul său, primarul a exclus o retragere din cursa pentru obţinerea unui nou mandat.

“Cazul va fi discutat în forurile de conducere, dar cred că important în asemenea situaţie este să avem un răspuns al instituţiilor abilitate. Am urmărit declaraţia domnului primar Sorin Hognogi, am înţeles că regretă gestul pe care l-a făcut, a fost sub imperiul unei mari emoţii generate de atitudinea omului respectiv, care i-a hărţuit în mod repetat familia. Nu sunt principial de acord cu folosirea forţei, forţa nu este o modalitate de a regla probleme, nu într-o lume civilizată, dar, pe de altă parte, sunt obligat să iau act de scuzele prezentate în spaţiul public de domnul primar Sorin Hognogi”, a precizat Turc.

Potrivit sursei citate, liberalul Hognogi este cercetat penal pentru lovire şi alte violenţe, după ce, în luna februarie, a agresat fizic un cetăţean pe terasa unui bar din comună.

Totuşi, incidentul s-a aflat abia după ce, miercuri seara, în spaţiul public au apărut imagini surprinse de o cameră de supraveghere în care se vede cum edilul vine şi îl loveşte pe bărbatul respectiv, aflat pe terasă. Victima, potrivit Antena 3, ar fi angajatul firmei tatălui primarului agresiv.

Hognogi a recunoscut incidentul şi spune că este pentru prima dată când a agresat fizic pe cineva, adăugând că bărbatul agresat l-ar fi hărţuit şi ameninţat atât pe el, cât şi pe familia lui şi că a depus la rândul său o plângere penală.

“Am fost hărţuit eu şi familia mea de nenumărate ori, şi atunci când a fost vorba de mine nu am avut o problemă, dar când cineva începe să îţi pomenească, să îţi ameninţe familia, soţia şi aşa mai departe, categoric că reacţionezi. Persoana respectivă este o persoană care consumă alcool foarte des, până cade jos, şi regret că am recurs la lucrul ăsta. Am depus şi eu o plângere în sensul acesta, la patru-cinci zile după incidentul respectiv. Plângerea am depus-o dat fiind faptul că a menţionat de nenumărate ori că vine peste mine, am chiar şi mesaje înregistrate că vine peste mine, că mă calcă pe cap, pe mine, familia mea. Persoana este un cetăţean al comunei Spermezeu care nu lucrează, care are pensie de handicap, că e alergic la iarbă verde, cu documentul făcut de undeva de prin Arad. Nu am niciun conflict cu dânsul, eu, personal, n-am avut niciodată. N-am mai dat o palmă în viaţa mea la nimeni”, a spus Hognogi, joi, pentru site-ul citat.

Totodată, edilul a transmis că îi pare rău pentru cele întâmplate şi că şi-a cerut scuze faţă de victimă, adăugând că incidentul nu îl va determina să nu mai candideze pentru un nou mandat.

“Doamne păzeşte! Nu are nicio treabă una cu alta. Exclus. Cetăţenii mă cunosc, am fost ales în 2020 cu 92%. Mă cunosc şi pe mine şi pe individul respectiv, îmi cunosc activitatea administrativă. Voi continua să fac treabă bună pentru comunitate”, a continuat edilul.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne