Primăria Capitalei renunţă la procesele intentate de Firea criticilor şi opozanţilor săi

Nicusor Dan in conferinta de presa in fara Primariei Generale, Bucuresti (Epoch Times România)
Loredana Diacu
11.01.2021
Nicusor Dan in conferinta de presa in fara Primariei Generale, Bucuresti (Epoch Times România)
Loredana Diacu
11.01.2021

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, printr-o postare pe Facebook, că Primăria Generală a decis să renunţe la dosarele pornite de fosta administraţie împotriva presei şi opozanţilor şi care se află în prezent pe rolul instanţei. Practic, Nicuşor Dan renunţă la procesele intentate de Gabriela Firea celor care au îndrăznit să o critice şi cărora le-a solicitat daune morale uriaşe.

"Am decis ca Primăria Generală să renunţe la dosarele pornite de fosta administraţie împotriva presei şi opozanţilor şi care se află în prezent pe rolul instanţei.

Listele cu aceste dosare pot fi consultate mai jos şi sunt sugestive pentru modul în care fostul Primar al Capitalei a înţeles misiunea funcţiei sale. Gabriela Firea i-a dat în judecată pe cei care au îndrăznit să o critice şi a solicitat plata de daune morale de câte 100.000 de euro fiecăruia.

Consider că este inacceptabil să te foloseşti de o instituţie publică pentru imaginea ta şi, mai grav, pentru a-i intimida pe cei care exprimă un alt punct de vedere. Îmi doresc să schimbăm această atitudine şi acest mod de a lucra cu cetăţenii.

Libertatea de exprimare este un atribut al unei democraţii sănătoase. Ea trebuie încurajată, nu intimidată. Iar Noul Bucureşti pe care îl promovez înseamnă transparenţă şi parteneriat onest cu toţi cetăţenii Bucureştiului.

Sunt 8 procese la care renunţăm în mod formal astăzi, cu: Robert Turcescu, Roxana Wring, Octavian Berceanu, Laurenţiu Sîrbu, Oana Costea, Adevărul, Libertatea, Cătălin Deaconescu, Gigel Ştirbu, Irina Zamfirescu, Ana Poenariu, Roxana Jipa.

Sunt alte 3 procese la care vom renunţa când vor fi motivate hotărârile judecătoreşti din prima instanţă, pe care nu le vom ataca, cu: Curentul, Alexandru Panait, Iulia Nueleanu, Vlad Alexandrescu, Libertatea, Cătălin Tolontan.

Mai sunt 5 procese deja pierdute definitiv de primărie, cu: Ziarul Naţional, Andrei Coman, Gabriela Stanciu, Cristian Buşoi, BMC Truck Bus, Cătălin Tolontan, Violeta Alexandru.", scrie, pe Facebook, Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos