Presshub: Cum şi-au dublat veniturile angajaţii instanţei supreme anul trecut?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Epoch Times România)

Cum şi-au dublat veniturile angajaţii instanţei supreme, anul trecut? Au încasat „drepturi salariale restante” uriaşe, ca urmare a unor decizii judecătoreşti şi a unui ordin dat de ordonatorul de credit, respectiv de şeful instanţei supreme, scrie presshub.

Astfel, un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a încasat în 2023, pe lângă salariu, echivalentul a 82.000 de euro.

Sumele au fost acordate retroactiv, din 2018, judecătorii, magistraţii asistenţi şi grefierii fiind salarizaţi prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) maximă de 605,225 de lei.

În cazul instanţei supreme, s-a întrebat, în baza legii 544/2001, care au fost cele mai mari sume încasate de judecătorii, magistraţii asistenţi şi grefierii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) anul trecut, pe lângă salariul de drept, cu titlu de „drepturi salariale restante”.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne