Ponta: Cel mai bun procuror general aş fi eu

Premierul Victor Ponta a apreciat că ar fi cel mai potrivit pentru a fi numit în funcţia de procuror general al României, dar nu se gândeşte serios la această variantă. Declaraţia a fost făcută după ce a fost întrebat de presă dacă se gândeşte la numirea Laurei Codruţa Kovesi pentru şefia Parchetului.
Premierul Victor Ponta. (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Cristina Boiangiu
25.03.2013

Premierul Victor Ponta a apreciat că ar fi cel mai potrivit pentru a fi numit în funcţia de procuror general al României, dar nu se gândeşte serios la această variantă. Declaraţia a fost făcută după ce a fost întrebat de presă dacă se gândeşte la numirea Laurei Codruţa Kovesi pentru şefia Parchetului.

"Cel mai bun procuror general aş fi eu. Am şi experienţă şi... Dar nu iau în calcul numirea mea. Restul, o să vedem", a precizat Ponta.

Legat de numirea unui procuror general, preşedintele Traian Băsescu le-a trimis luni o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi premierului în care a cerut realizarea unui parteneriat pentru stat de drept consolidat, adoptarea euro şi aderarea la spaţiul Schengen. Pentru a se îndeplini aceste obiective, şeful statului a propus opt măsuri, printre care "desemnarea conducerii Parchetului General şi a DNA".

Premierul Ponta a declarat că îi va răspunde în scris preşedintelui la cele semnalate prin scrisoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor