Poliţiştii au confiscat peste 44 de tone de petarde şi pocnitori
alte articole
Peste 44 de tone de petarde, pocnitori şi alte obiecte pirotehnice au fost confiscate de poliţişti, în perioada 17 - 28 decembrie, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Valoarea totală a obiectelor confiscate din întreaga ţară este de 480.000 de lei.
Angajaţii de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din IGPR au efectuat 950 de controale şi au depistat 226 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 239 de persoane. Poliţiştii au aplicat şapte de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.600 de lei.
Până în prezent, în această iarnă, nu s-a înregistrat nicio rănire, incendiu sau explozie din cauza folosirii obiectelor pirotehnice.
Poliţiştii bucureşteni au confiscat peste 900.000 de articole pirotehnice, care cântăresc peste 2.000 de kilograme, şi au întocmit 11 dosare penale pentru săvârşirea unor infracţiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive.
Orice operaţiune (n.r. importul, confecţionarea, vânzarea, cumpărarea, deţinerea sau folosirea) cu articole pirotehnice efectuată de persoane fizice sau juridice, fără a deţine autorizaţia prevăzută de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare.