Poliţia: Un copil de 5 ani s-a lovit de o maşină de poliţie în mişcare

.
. (Screenshot)

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu susţine că un băiat în vârstă de 5 ani din oraşul Bolintin Vale "s-a lovit" luni, 17 ianuarie, de o autospecială de poliţie aflată în mişcare, pe o stradă din oraş. Potrivit Poliţiei, copilul ar fi ţâşnit dintr-o curte, a ieşit în stradă şi s-a lovit de maşina de poliţie care circula.

Copilul nu a fost rănit în urma incidentului, informează IPJ Giurgiu.

"Luni, 17 ianuarie, în jurul orei 12.40, în timp ce un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Bolintin Vale, aflat în serviciu, se deplasa cu o autospecială de serviciu pe strada Palanca, din oraşul Bolintin Vale, un minor de cinci ani, nesupravegheat, a ieşit în fugă din curtea unui imobil şi s-a lovit de autovehiculul aflat în mişcare. În urma evenimentului rutier nu a rezultat vătămarea corporală a minorului, însă, preventiv, a fost solicitat un echipaj de ambulanţă pentru efectuarea de investigaţii de specialitate.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă în vederea efectuării de verificări cu privire la aspectele semnalate, urmând ca la finalizare materialul să fie înaintat unităţii de parchet", se arată în comunicatul de presă al IPJ Giurgiu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţistul care conducea autospeciala este încadrat în M.A.I. din anul 2012, este absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina, posedă permis de conducere din anul 2007 şi desfăşura activităţi pentru punerea în executare a unui mandat de aducere, emis de Judecătoria Bolintin Vale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne