Peste 11% dintre absolvenţii colegiilor şi liceelor din România au ales ASE-ul din Bucureşti
Peste 11% dintre absolvenţii de colegii şi licee la nivel naţional au ales Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, cea mai bună universitate economică şi de administraţie publică din Europa de Sud-Est, relatează Hotnews.ro.
Potrivit sursei citate, Academia de Studii Economice din Bucureşti a încheiat perioada de înscrieri din cadrul concursului de Admitere iulie 2023 cu peste 10.000 de candidaţi înscrişi la programele universitare de licenţă, astfel: la învăţământul cu frecvenţă s-au înscris 8.954 candidaţi români, UE, SEE şi locuri speciale (8533 în 2022) şi 407 români de pretutindeni, iar la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă - 951 candidaţi (688 în 2022).
Academia de Studii Economice din Bucureşti a înregistrat anul acesta un total de 39.163 de opţiuni, cu 4.449 mai mult decât anul precedent.
Pentru Admiterea iulie 2023, ASE a avut o ofertă de şcolarizare generoasă - peste 7000 de locuri, aproape jumătate fiind finanţate de la bugetul de stat.
De asemenea, precizează site-ul citat, candidaţii au avut posibilitatea să opteze pentru unul sau mai multe dintre cele 35 de programe universitare de licenţă, cu predare în limbile română, engleză, franceză sau germană – 25 de programe pentru forma de învăţământ cu frecvenţă şi 10 programe la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Concursul de admitere la Licenţă este în plină desfăşurare.
În această perioadă, ASE demarează concursul de admitere pentru programele universitare de Masterat, la care candidaţii se vor înscrie în perioada 20-24 iulie a.c.
Facultăţile Academiei de Studii Economice din Bucureşti sunt: Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine (engleză, franceză, germană); Administraţie şi Management Public; Business şi Turism; Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică; Contabilitate şi Informatică de Gestiune; Drept; Economie Agroalimentară şi a Mediului; Economie Teoretică şi Aplicată; Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori; Management; Marketing; Relaţii Economice Internaţionale. Bucharest Business School desfăşoară în această perioadă admiterea pentru programele de masterat de tip MBA: programul MBA Româno-francez INDE şi programul MBA Româno-canadian. Pentru programele MBA desfăşurate la Bucharest Business School (BBS), Academia de Studii Economice din Bucureşti a primit oficial acreditarea din partea Association of MBAs (AMBA), cea mai importantă autoritate mondială în domeniul educaţiei post-universitare în afaceri, devenind astfel prima şi singura universitate din România acreditată AMBA.