Pesediştii din Parlamentul European denunţă demiterea lui Weber: E ilegală! Astfel de atitudini pot vulnerabiliza România

Renate Weber
Renate Weber (Epoch Times România)

Delegaţia Română S&D din Parlamentul European solicită Guvernului României să pună stop demersurilor neconstituţionale precum destituirile de la nivelul instituţiei Avocatului Poporului, CNA şi TVR, în contextul rezoluţiei Parlamentului European privind Raportul Comisiei pentru statul de drept în 2020 pentru Uniunea Europeană.

“Pentru prima dată, Comisia Europeană propune un astfel de raport, demers pe care Delegaţia Română S&D îl susţine pe deplin. Raportul cuprinde o analiză a aplicării cadrului legislativ european privind statul de drept, din care se desprind o serie de lecţii direct aplicabile pentru anul 2021. CE consideră vital ca arhitectura europeană de monitorizare şi aplicare a legii în Uniune, să fie aplicată în mod regulat pentru a putea fi prevenit orice derapaj cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale şi a statului de drept”, se arată într-un comunicat de presă al Delegaţiei.

De asemenea, potrivit Delegaţiei, Comisia Europeană pune accent în raportul său pe instituţiile din statele membre care joacă un rol esenţial în protejarea principiilor cheie ale statului de drept, precum transparenţa, responsabilitatea şi procesul echitabil.

“Totodată, raportul scoate în evidenţă că unele măsuri luate în timpul stărilor de urgenţă din perioada pandemiei COVID-19 au afectat exercitarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. De aceea, Comisia Europeană consideră că este esenţial să se asigure existenţa unor controale asupra acţiunilor guvernelor în apărarea drepturilor cetăţenilor UE”, se mai arată în comunicat.

În acest context, Delegaţia Română S&D atrage atenţia că “decizia neconstituţională de a revoca Avocatul Poporului a fost luată de coaliţia de guvernare în baza “intereselor politice”, adăugând că este vorba de un demers care “încalcă esenţa liberalismului, aceea de a apăra drepturile individuale ale cetăţenilor, împotriva abuzurilor statului”.

“De asemenea, ţinând cont de ultimele poziţionări ale Comisiei de la Veneţia, semnalate de mass media, liderii PNL-USR-Plus-UDMR ar trebui să aibă decenţa de a nu supune la vot desemnarea unui nou Avocat al Poporului înainte de pronunţarea Curţii Constituţionale asupra Hotărârii Parlamentului privind revocarea din această funcţie a doamnei Renate Weber. Mai mult, o serie de discuţii vor avea loc în perioada următoare şi în Parlamentul European, la nivelul Comisiei pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE)”, au mai punctat social-democraţii.

“Aflate acum la guvernare, partidele de dreaptă din România uită să respecte statul de drept şi împiedică o instituţie cheie a democraţiei să apere cetăţenii de abuzurile statului. Destituirea Avocatului Poporului este profund ilegală şi neconstituţională. Niciun partid aflat la putere nu are dreptul să ignore şi să atace unul dintre pilonii esenţiali ai democraţiei. Mai mult decât atât, astfel de atitudini pot vulnerabiliza România în faţa întregii Uniuni Europene, mai ales acum, în contextul adoptării Raportului privind statul de drept. La fel de abuzive sunt şi deciziile luate în privinţa CNA şi TVR. Adevărata imagine a unei guvernări o dă viaţa fiecărui cetăţean în parte, respectul pentru libertatea presei şi independenţa instituţiilor statului”, mai susţine Delegaţia Română S&D din Parlamentul European.

Comunicatul Delegaţiei vine în contextul în care preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a trimis o scrisoare preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi vicepreşedintelui Comisiei, Frans Timmermans, în care acuză coaliţia de guvernare că este obsedată de putere şi pregătită să facă totul pentru a o obţine, astfel periclitând democraţia şi statul de drept, relatează Digi24.

Potrivit sursei citate, în scrisoare, liderul PSD face referire la: decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a respinge numirile de la SRTV şi SRR; numărarea “ilegală” a voturilor de la moţiunea simplă pentru demiterea ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea; precum şi demiterea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, “fără a respecta procedurile legale în vigoare”.

Reamintim că, miercuri, comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, întrunite în şedinţă comună, l-au audiat pe Fabian Gyula, unic candidat pentru postul lăsat liber - împotriva voinţei ei - de Renate Weber. Şedinţa a fost una tensionată, cu multe acuzaţii din partea PSD şi AUR, care au cerut amânarea audierii pe motiv că la CCR există o sesizare pe tema revocării Renatei Weber şi că trebuie aşteptată soluţionarea acesteia.

Iar astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că numirea noului Avocat al Poporului se amână până când CCR va lua o decizie cu privire la contestaţia de revocare a Renatei Weber.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne