Penelope Cruz: Fără apă nu poate exista viaţă (video)

Campania "Natura vorbeşte" trage un semnal de alarmă pentru protejarea mediului înconjurător, cu speranţa că oamenii îşi vor schimba comportamentul faţă de natură. Penelope Cruz interpretează rolul Apei.
Lac
Lac (Pixabay.com)

Campania ''Natura vorbeşte'' şi-a propus o serie de filme scurte în care personajele principale sunt elementele esenţiale din natură, care vor vorbi despre prevenirea dezastrelor ecologice asupra planetei.

Conservation International a lansat campania "Natura vorbeşte" prin care transmite un mesaj puternic oamenilor: Natura nu are nevoie de oameni, dar oamenii au nevoie de natură.

Penelope Cruz, care s-a alăturat programului Natura-Vorbeşte, atrage atenţia cu privire la nepăsarea şi lipsa de responsabilitate a omenirii faţă de natură, care ne transmite strigătul de durere al elementului APĂ.

„Eu sunt aici pe planetă, dau viaţă şi întreţin totul. Adun apa de pe munţi şi alcătuiesc râurile, fluviile şi tot ce curge. Sunt aici de milioane de ani pentru a vă ajuta să trăiţi şi pentru a întreţine planeta. Dar voi ce aţi făcut...".

Poluarea apelor afectează calitatea vieţii pe toată planeta, deoarece APA reprezintă sursa de viaţă pentru toate organismele. Fără apă nu poate exista viaţă. Calitatea apei se degradează din ce în ce mai mult ca urmare a modificarilor de ordin fizic, chimic si bacteorologic.

Enumerăm numai câteva cauze: scurgerile accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar şi deversări deliberate ale unor poluanţi; scurgeri de la rezervoare de depozitare şi conducte subterane de transport, mai ales produse petroliere; pesticidele si ierbicidele administrate în lucrări agricole care se depozitează prin sol, fiind transportate de apa de ploaie sau de la irigaţii, până la pânza freatică.

Filmele ce atrag atenţia asupra pericolelor la care este supusă natura, şi de care oamenii de multe ori nu îşi dau seama, sunt: Mother Nature (Mama Natură), Home (Acasă), Ocean (Oceanul), Water (Apa), Ice (Gheaţa), Rainforest (Pădurea Tropicală), Soil(Solul), Coral Reef (Recife de corali), Flower (Floarea), Redwood (Pădurea de conifere).

Natura vorbeşte prin vocile unor actori celebri, care s-au alăturat acestei cauze nobile: Julia Roberts, Reese Whiterspoon, Harrison Ford, Liam Neeson, Kevin Spacey, Edward Norton, Penelope Cruz, Robert Redford, Ian Somerhalder şi Lupita Nyongo.

Pârâu, cascadă la munte
Pârâu, cascadă la munte (Pixabay.com)