Pedofil condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru abuzarea unei minore

(Captură Foto)

Un pedofil în vârstă de 54 de ani a fost condamnat la 10 ani şi şase luni de închisoare pentru violarea unei fetiţe de doar 12 ani, a decis un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel din Ploieşti, relatează Ziare.com.

Surse judiciare au afirmat că este cu siguranţă una dintre cele mai mari pedepse date de o instanţă din România într-o astfel de cauză.

Agresorul, din oraşul Azuga, a fost condamnat într-o primă instanţă la o pedeapsă mult mai mică.

Potrivit publicaţiei citate, fiind vorba despre un dosar cu victimă minoră, cauza nu este publică pe portalul instanţelor de judecată.

Aceleaşi surse au declarat că bărbatul a fost arestat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în august 2020, imediat după comiterea oribilei fapte. Mai exact, agresorul ar fi ademenit fetiţa, care se juca împreună cu mai multe prietene în faţa blocului, şi a invitat-o în apartamentul său sub pretextul că are să-i dea un mic cadou, abuzând-o ulterior.

Deşi bărbatul nu şi-a recunoscut fapta, acesta a fost prins cu ajutorul probelor ADN prelevate de pe hainele victimei.

Agresorul a fost arestat pentru o perioadă de şase luni, iar ulterior lăsat în libertate.

Totuşi, miercuri, Curtea de Apel a definitivat ancheta judecătorească şi a anunţat sentinţa finală de 10 ani şi 6 luni de închisoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne