Partidul lui Voiculescu mai ia un parlamentar: o deputată vârf de lance în modificările Codurilor Penale şi Legilor Justiţiei

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Florin Chirila/Epoch Times)

Steluţa Cătăniciu, deputat care a susţinut activ modificări controversate operate la Legile Justiţiei şi Codurile Penale, s-a alăturat Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) al lui Dan Voiculescu.

Fost membru ALDE, Cătăniciu va conduce filiala municipiului Bucureşti a partidului, anunţă un comunicat de presă al PPU.

Odată cu transferarea Steluţei Cătăniciu, partidul fondatorului Antenelor se poate lăuda cu şapte parlamentari. Din Gruparea Umanistă din Parlament fac parte senatorul Teodor Meleşcanu şi deputaţii Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Dorel Căprar, Andrei Gerea şi Eugen Durbacă.

"Deputatul clujean este o personalitate care niciodată nu abdică de la principiile sale. Elocvent în acest sens este un episod din 2015, când a demisionat din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor în semn de protest, după ce a fost validată propunerea Cristinei Guseth pentru ministerul Justiţiei, care la audierile din comisiile parlamentare s-a prezentat complet nepregătită", transmite Partidul Puterii Umaniste.

„Alături de colegii mei umanişti, cu unii dintre ei chiar am mai colaborat în trecut, îmi doresc să aducem o contribuţie semnificativă, prin iniţiative legislative şi proiecte concrete, prin care să răspundem la cât mai multe dintre nevoile românilor. Am găsit aici, la Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), o preocupare reală pentru oameni, pentru categoriile sociale vulnerabile, pentru clasa de mijloc, pentru toţi românii”, a declarat Steluţa Cătăniciu.

Reamintim că în perioada modificării Legilor Justiţiei şi Codurilor Penale, Cătăniciu făcea parte din ALDE, partid care s-a remarcat prin atacuri dese şi frecvente la adresa procurorilor anti-corupţie şi a Justiţiei. De altfel, deputata s-a remarcat printr-un amendament considerat a fi de natură să îi priveze pe magistraţi de dreptul la opinie.

"(3) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă şi executivă", era amendamentul Steluţei Cătăniciu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne