Partidul german AfD propune o restructurare majoră a Uniunii Europene

Partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a prezentat miercuri propuneri pentru o restructurare radicală a Uniunii Europene, printre care şi aceea ca deputaţii europeni să nu mai fie aleşi prin vot direct.
„Uniunea Europeană nu mai este un grup de state suverane”, a declarat Alice Weidel, co-lidera AfD, în cadrul unei conferinţe de presă la Parlamentul European din Strasbourg, potrivit dpa.
Ea a criticat faptul că Comisia Europeană, braţul executiv al UE care nu este ales direct, este singura instituţie capabilă să propună legi la nivel european, descriind procedura ca fiind „o perturbare uriaşă a procesului democratic de luare a deciziilor”.
„De aceea spunem că trebuie să reconstruim Uniunea Europeană, că trebuie să redăm competenţele parlamentelor şi guvernelor naţionale”, a afirmat Weidel.
Politiciana a solicitat, de asemenea, ca statele membre să aibă posibilitatea de a se retrage din acordurile la nivelul UE, dând ca exemplu spaţiul Schengen, care permite călătoriile fără viză în cadrul blocului.
Dacă spaţiul Schengen nu funcţionează, Germania trebuie să poată ieşi din acord şi să-şi protejeze frontierele, a afirmat lidera AfD.
Documentul AfD privind politica sa europeană pledează pentru ca deputaţii europeni să fie numiţi de parlamentele naţionale, în loc să fie aleşi direct de cetăţenii UE.
Consiliul European, format din cei 27 de lideri ai UE, să devină „organul central de luare a deciziilor”, se solicită în document.
Documentul strategic solicită, de asemenea, o „reformă fundamentală” a sistemului euro, invocând un dezechilibru structural. AfD solicită ca Banca Centrală Europeană (BCE) să se limiteze strict la mandatul său iniţial de stabilitate a preţurilor, cerând în acelaşi timp ca votul Germaniei în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE să aibă o pondere mai mare.
Încă din luna august, Weidel promisese că va desfiinţa euro în Germania dacă partidul său va reuşi să preia puterea.