Parlamentul Marii Britanii a respins, marţi, cererea premierului Boris Johnson pentru alegerile parlamentare naţionale, votând împotriva cererii cabinetului conservator.
Pentru a trece cererea, guvernul are nevoie de 434 de voturi - două treimi din numărul total al parlamentarilor aleşi în camera inferioară a parlamentului de 650 de locuri. La votul din primele ore ale zilei de marţi, doar 293 au susţinut propunerea guvernului.
Boris Johnson, care a promis că va scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, se află într-un impas politic major. Parlamentul britanic a votat o lege care nu permite ieşirea Marii Britanii din UE fără acord, iar UE susţine că renegocierea unui acord nu mai este posibilă, deoarece timpul rămas nu este suficient pentru a dezlega spinoasele probleme legate de uniunea vamală şi graniţa cu Irlanda.