Papa Francisc îşi cere scuze pentru pălmuirea unei femei

Papa Francisc. (Vincenzio Pinto/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
01.01.2020

Papa Francisc şi-a cerut scuze miercuri pentru că a pălmuit furios braţul unei femei atunci l-a apucat de mână şi l-a tras către ea, spunând că şi-a pierdut răbdarea şi a dat un „exemplu rău”.

Scuzele sale neobişnuite au survenit după ce a folosit primul discurs din noul an pentru a denunţa violenţa împotriva femeilor, pe care a comparat-o cu profanarea lui Dumnezeu.

Papa Francisc, în vârstă de 83 de ani, a avut incidentul respectiv marţi seară, în Piaţa Sf. Petru.

Femeia, care nu a fost identificată, i-a apucat mâna pe neaşteptate şi a tras-o spre ea, provocându-i Papei o reacţie evidentă. Foarte nemulţumit, Francisc s-a dezlănţuit dând o palmă peste braţ.

„De atâtea ori ne pierdem răbdarea, chiar şi eu, şi îmi cer scuze pentru exemplul rău de ieri”, a spus Papa în aţa a mii de pelerini adunaţi în Piaţa Sf. Petru, miercuri, la sfârşitul tradiţionalei Liturghii de Anul Nou.

El a folosit ocazia pentru a condamna imediat abuzul asupra femeilor în societatea modernă.

„Toată violenţa cauzată femeilor este o profanare a lui Dumnezeu”, a spus el, în basilica Sf. Petru.

Papa a afirmat în aprilie anul trecut, că Biserica trebuie să recunoască istoria dominării de către bărbaţi şi abuzurile sexuale asupra femeilor. O lună mai târziu, el a numit pentru prima dată patru femei într-un departament important al Vaticanului care pregăteşte întâlnirile majore ale episcopilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor