Orson Welles - despre goliciunea de la Hollywood
alte articole
James Stewart? 'Un actor prost'. Charlie Chaplin? 'Un arogant'. Laurence Olivier? 'Stupid.' - aşa îi judeca Orson Welles pe giganţii celei de-a şaptea arte. Sunt comentarii extrase din conversaţii ale lui Welles cu prietenul său, regizorul Henry Jaglom, înregistrate în cursul meselor pe care le luau regulat cei doi la începutul anilor 1980.
Convorbirile deschise şi sincere urmau să fie baza unei autobiografii, proiect întrerupt de o criză cardiacă a lui Welles, în 1985, relatează lefigaro.fr. Rătăcite într-un garaj, înregistrările au fost găsite recent şi urmează să fie publicate de istoricul Peter Biskind.
'Nu este marele regizor intervievat de un ziarist oarecare. Este un om care vorbeşte cu prietenul lui şi de aceea se simte liber să sporovăiască', spune istoricul, care afirmă că înregistrările dezvăluie un Orson Welles fără fard, exprimând păreri sincere despre cariera lui şi despre colegii actori şi regizori. Pe mulţi nu îi aprecia, aşa cum reiese din câteva extrase publicate de The Guardian. Cineastul nu îi scuteşte de critici pe unii monştri sacri ai cinematografiei.
'Este unul din cele mai proaste lucruri pe care le-am văzut în viaţa mea', spune Welles despre cum a jucat Laurence Olivier în primele scene din 'Regele Lear'. Despre Spencer Tracy, care deţine, alături de Laurence Olivier, recordul de nominalizări la Oscar, spune că este 'detestabil, absolut detestabil'. Despre Richard Burton se povesteşte că, într-un restaurant, actorul galez s-a apropiat de Welles şi l-a întrebat dacă i-o poate prezenta pe Elisabeth Taylor, care "doreşte foarte mult să îl cunoască". "Nu, după cum vezi, acum mănânc", a răspuns sec regizorul - actor. Îi spune apoi lui Jaglom: 'Burton avea mare talent. Şi-a bătut joc de talentul lui, devenind o glumă căsătorită cu o celebritate. Acum lucrează doar pentru bani şi face treabă proastă'.
Orson Welles nu este îngăduitor nici cu starul din 'Casablanca', Humphrey Bogart, pe care îl ridiculizează pentru 'conflictele din cluburile de noapte'. Nu o vorbeşte de bine nici pe regina de atunci a Hollywoodului, Bette Davis, pe care 'nu suportă să o vadă'.
În schimb, despre John Wayne spune că este 'actorul cel mai bine educat pe care l-am întâlnit vreodată'. O pomeneşte şi pe Marilyn Monroe: 'Era o prietenă de-a mea...O duceam la petreceri înainte să ajungă vedetă. Încercam să o ajut în carieră. Nimeni nu se uita atunci la Marilyn.'
Toate afirmaţiile lui Orson Welles vor fi publicate într-o lucrare intitulată 'My Lunches with Orson Welles', care va apărea pe 16 iulie în Statele Unite. 'Este ca şi cum am sta la masă cu Welles şi Jaglom', arată Peter Biskind, care a transcris înregistrările. 'Welles se dovedeşte un pachet fascinant de contradicţii, agresiv şi vulnerabil în acelaşi timp, ca un copil. Un bărbat timid care se refugia în spatele măştilor, dar căruia îi plăcea să se dea în spectacol', încheie istoricul.