Orice ţară NATO poate cere protecţie în temeiul Articolului 5 faţă de operaţiunile hibride ale Rusiei în Europa

"Unul pentru toţi şi toţi pentru unul" - Aliaţii sărbătoresc cea de-a 75-a aniversare a NATO, la Auditorium Mellon, unde a fost semnat în 1949 Tratatul Atlanticului de Nord.   (Facebook - NATO)
Redacţia
10.07.2024

Orice ţară NATO ar putea, teoretic, să solicite protecţie în temeiul Articolului 5 al alianţei privind apărarea reciprocă din cauza operaţiunilor hibride ruseşti, a raportat Vocea Americii (VoA) la 10 iulie, citând un oficial de rang înalt al alianţei care nu a fost numit, relatează The Kyiv Independent.

Articolul 5 al NATO obligă fiecare stat membru să considere un atac împotriva unui stat membru ca fiind un atac împotriva tuturor.

Întrebat care ar putea fi răspunsul NATO la operaţiunile hibride ale Moscovei şi la încercările de destabilizare a Europei, oficialul a declarat că "totul depinde de acţiunile pe care Rusia continuă să le întreprindă".

În acest moment, niciun stat membru NATO nu a făcut o astfel de solicitare, a declarat sursa, în marja summitului Alianţei Nord-Atlantice de la Washington.

Oficiali ai seviciilor de informaţii occidentale ar fi avertizat cu privire la intensificarea operaţiunilor de sabotaj ale Rusiei în întreaga Europă. O astfel de ameninţare a dus la creşterea nivelului de securitate la bazele militare americane din Europa, potrivit unui raportat CNN de la începutul lunii iulie care cita surse anonime.

În ultimele şase luni, autorităţile poloneze au arestat 18 persoane suspectate de desfăşurarea de activităţi ostile sau de sabotaj în colaborare cu Rusia sau Bielorusia, potrivit Ministerului polonez de Interne.

Alţi câţiva suspecţi au fost arestaţi în cursul anului trecut în Germania, Austria, Danemarca, Estonia şi alte ţări, pentru presupus spionaj în favoarea Rusiei sau alte forme de colaborare cu serviciile secrete ruse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor