Orban şi vizitele lui la Moscova şi Beijing, în discuţie la Bruxelles. Ungaria ar putea pierde preşedinţia Consiliului UE

Ludovic Orban şi Vladimir Putin la Moscova (Facebook/orbanviktor)
Redacţia
11.07.2024

Premierul ungar Viktor Orban şi recentele vizite atât de controversate ale acestuia la Moscova şi Beijing vor fi pe agenda conferinţei preşedinţilor din parlamentul European ce va avea loc joi, 11 iulie, relatează Euractiv.

Potrivit sursei citate, sunt luate în considerare chiar posibile repercusiuni.

Recentele întâlniri ale lui Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu preşedintele chinez Xi Jinping au stârnit îngrijorare la Bruxelles şi în capitalele Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât Ungaria deţine preşedinţia Consiliul European până la sfârşitul anului 2024.

Miercuri, în cadrul unei reuniuni de două ore, ambasadorii UE reprezentând statele membre au criticat "misiunile de pace" ale lui Orban, dar nu au adoptat deocamdată nicio măsură concretă.

Subiectul va fi acum pe ordinea de zi a Conferinţei preşedinţilor de joi, care este compusă din preşedintele Parlamentului European şi preşedinţii grupurilor politice şi este responsabilă de organizarea agendei legislative şi politice a Parlamentului.

Euractiv a aflat că ar putea fi luate în considerare diverse măsuri, inclusiv posibilitatea de a boicota sau de a încheia prematur preşedinţia maghiară, de a apela la preşedinţiile anterioare belgiană sau spaniolă sau chiar de a accelera preşedinţia poloneză.

"Sincer, posibilitatea boicotării preşedinţiei ungare a fost discutată încă de la prima sa călătorie (a lui Orban), cea la Kiev", a declarat pentru Euractiv un oficial al grupului liberal Renew.

Deocamdată, implicaţiile discuţiilor care vor avea loc la Conferinţa preşedinţilor sunt încă incerte, iar părerile diferă cu privire la cât de serioase pot fi acestea, însă relaţiile dintre cei 26 şi preşedinţia ungară vor deveni probabil mai tensionate pentru ceea ce rămâne după "mai puţin de a doua săptămână a preşedinţiei lui Viktor Orban".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor