Orban, pledoarie pentru creşterea finanţării statelor UE, la Conferinţa de Securitate de la München

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Screenshot)

Premierul Ludovic Orban a susţinut duminică, la Conferinţa de Securitate de la München, că finanţarea acordată de statele membre la bugetul Uniunii Europene trebuie să crească. Declaraţiile lui Orban sunt făcute în contextul în care liderii europeni se reunesc joia viitoare la Bruxelles pentru un summit extraordinar, având pe masă o propunere bazată pe 1,074% din Venitul Naţional Brut (VNB), relatează Calea Europeană.

”Noi obiective înseamnă noi cheltuieli. Noile cheltuieli trebuie finanţate cu un procent în creştere dacă nu vrem să afectăm politica de coeziune, convergenţă, agricultură. Pentru noi este necesară o creştere, dar trebuie să fie acceptată unanim”, a declarat Orban, în cadrul dezbaterii ”Eurovision Contest: A Europe That Protects”.

Premierul român a fost completat de omologul său croat, Andrej Plenkovic, care a susţinut că orice buget sub 1,1% din VNB este unul insuficient.

În ceea ce priveşte corelarea fondurilor europene de situaţia statului de drept, premierul Orban a arătat că această chestiune trebuie ”reglementată foarte clar”.

”Dacă nu reglementăm foarte clar situaţia, pot apărea decizii subiective care să creeze situaţii injuste pentru statele membre. Este o chestiune delicată”, a declarat premierul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne