Orban: Dăncilă a ratat o oportunitate foarte mare pentru România la nivel european

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Preşedintele PNL Ludovic Orban a reiterat, în cadrul unei conferinţe de presă, poziţia partidului său privind desemnarea comisarului care reprezintă România în noua Comisie Europeană. Opţiunea PSD-ului - Rovana Plumb - nu este deloc pe placul liberalilor, care avertizează că există un "risc major" să fie respinsă în comisia de specialitate a Parlamentului European.

"Candidaturile susţinute de premierul Dăncilă vulnerabilizează România şi ne pun în situaţia în care riscăm ca România să fie făcută de râs prin aceste candidaturi. Vulnerabilităţile, problemele majore de integritate, nerealizările în funcţiile deţinute, problemele de competenţă creează riscul major ca în Parlamentul European, candidatura susţinută de premierul Dăncilă să fie respinsă în cadrul comisiilor", a declarat Orban.

În acelaşi timp, liderul PNL o acuză pe premierul Viorica Dăncilă că a ratat o oportunitate foarte mare pentru România, aceea de a putea obţine un vicepreşedinte la nivelul Comisiei Europene.

"De asemenea, calitatea îndoielnică a candidaţilor propuşi a redus şansele României de a obţine un portofoliu important. Mai mult decât atât, repet, există un risc major ca în Parlamentul European, candidatul român pentru Comisia Europeană să fie respins de comisia în care va fi audiat. În cazul în care se va întâmpla aşa, responsabilitatea exclusivă este a PSD şi a premierului Dăncilă, care a refuzat să ţină cont de orice punct de vedere exprimat de forţe politice din România şi care, de asemenea, a refuzat să ţină cont de orice sugestii pe care le-a primit de la nivel european", a adăugat Orban.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne