Oprescu respinge acuzaţiile că Bucureştiul nu are materiale antiderapante
alte articole
Primarul Sorin Oprescu a convocat comandamentul de iarnă la nivel de Capitală pentru a face un inventar al stocurilor de materiale antiderapante, după ce ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că Bucureştiul stă prost la acest capitol. Oprescu a precizat că sâmbătă, la ora 12.30, când ninsoarea nu se oprise, arterele importante ale oraşului şi cele cu şcoli şi spitale erau "la negru".
"Dovada cea mai elocventă că există stocurile de antiderapant necesare o constituie faptul că astăzi (n.r. sâmbătă), la ora 12.30, când ninsoarea nu se oprise încă, arterele cu trafic RATB, dar şi zonele în care se află spitale, staţii de salvare, şcoli şi alte instituţii publice erau la negru, intervenindu-se deja pe arterele laterale. Antiderapantele folosite în Capitală sunt clorura de calciu, atât solidă, cât şi lichidă, precum şi clorura de sodiu, adică sare", a declarat Sorin Oprescu.
Edilii s-au asigurat că operatorii de deszăpezire au stocuri suficiente de materiale antiderapante încă de la începerea campaniei de deszăpezire şi combatere a poleiului, odată cu aprobarea planului de măsuri şi acţiuni pentru perioada de iarnă.
Inspectorii Direcţiei de Control din Primăria Capitalei au verificat stocurile existente şi au raportat că, în prezent, sunt disponibile 14.990 de tone de sare, 2.420 de tone de clorură de calciu solidă, 980 de tone de clorură de calciu lichidă şi 500 de tone de nisip.
"Vreau să fiu clar şi categoric din start: ca întotdeauna în ultimii ani, Primăria Generală Bucureşti este pregătită şi a luat toate măsurile necesare pentru a interveni prompt şi eficient în orice situaţie de urgenţă şi îndeosebi în condiţii de iarnă. Din acest motiv, nu pot să fiu de acord cu afirmaţii generate din haznaua incompetenţei şi a dezinformării birocratice. Domnilor, vă rog să fiţi responsabili şi corecţi, nu doar să mimaţi preocuparea faţă de o problemă serioasă, bătându-vă joc de sute de oameni care muncesc zi şi noapte pe străzi, acolo unde trebuie, nu în birouri, ba mai mult, inducând panică inutil în rândul populaţiei numai pentru a poza ei în eroii neamului", a precizat Sorin Oprescu.
Pentru sectorul 1 sunt în stoc 3.450 de tone de sare, 1.680 tone de clorură de calciu solidă şi 220 de tone de clorură de calciu lichidă, pentru sectorul 2 - 3.400 de tone de sare, 500 de tone de clorură de calciu lichidă şi 500 de tone de nisip, pentru sectorul 3 - 2.500 de tone de sare, pentru sectorul 4 - 3.500 de tone de sare şi 70 de tone de clorură de calciu lichidă, pentru sectorul 5 - 1.190 de tone de sare, 720 de tone de clorură de calciu solidă, 170 de tone de clorură de calciu lichidă şi pentru sectorul 6 - 950 de tone de sare, 650 de tone de clorură de calciu lichidă şi 20 de tone de clorură de calciu solidă.
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a atras atenţia, la începutul şedinţei comandamentului de iarnă de sâmbătă, că Bucureştiul nu are stocuri suficiente de material antiderapant. Informaţia a fost dezminţită de prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă, iar vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut celor doi să se pună de acord şi să revină cu informaţia corectă.
"O notă aparte pentru Bucureşti: Ştiu că stăm rău cu stocurile, asta pentru a nu spune că avem stoc zero. Prin urmare, luaţi măsuri. Nu ştim cât de mult va ninge în Bucureşti, dar vântul va fi puternic, aşa că vă rog să vă pregătiţi stocurile necesare sub toate formele: nisip, sare... Neapărat! Sper că nu mai e situaţia de acum două zile, când apărea stoc zero", a declarat ministrul de Interne.
Prefectul municipiului Bucureşti, Georgeta Gavrilă, a dat asigurări că situaţia stocurilor este bună şi că a făcut informări pe această temă.
"Este o informaţie greşită pe care o aveţi. Poliţia Rutieră a verificat, Primăria Generală, la fel, ne-a transmis stocurile şi la acest moment, şi acum două zile, aveau 23.000 de tone de material antiderapant. Am trimis informaţia la minister", a precizat prefectul Capitalei.
Stroe a susţinut că Poliţia Rutieră l-a informat că Bucureştiul nu are stocuri de sare, ci numai de clorură de calciu. Cu toate acestea, prefectul a afirmat că, în prezent, sunt disponibile 17.530 tone de stare.